Vraja anotimpului iubirii

O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”:„Amerre én járok” – „Lecții pentru învățarea țiterei”
28 septembrie 2021
In memoriam Grigorie M. Croitoru
11 octombrie 2021

Vraja anotimpului iubirii

Să vorbești și să scrii despre vrajă și despre iubire, în lumea de astăzi, pare o nesăbuință, pentru unii chiar un semn de sminteală. Atât de mult ne-am îndepărtat de condiția noastră umană și, mai ales, de Grația Divină. Scriitoarea Vavila Popovici o face, totuși, cu regularitate de exercițiu fizic sau de practică spirituală. O face pentru că simte câtă negură s-a adunat deasupra noastră și pentru că este convinsă că numai iubirea o poate destrăma. O face și pentru că are nevoie să comunice, la nivel profund, cu românii ei din țară. Or, comunicarea profundă, autentică se realizează – atunci când nu ai alături un suflet care să-ți semene – prin rugăciune și prin poezie.
Am primit acum câteva zile, un nou volum bilingv, de poezie, semnat de Vavila Popovici. Este cea de a 62-a carte a distinsei doamne, un număr impresionant, cele mai numeroase fiind cărțile de versuri. O dată la două-trei luni, scriitoarea ne trimite, din Carolina de Nord, vești despre dorurile și visările ei. „Vraja anotimpului iubirii” este o lungă și melancolică scrisoare, cu valoare de incantație, primită prin poștă. Nu prin poșta electronică.
De prisos să repet – mai cu seamă că lectorii acestorr rânduri sunt familiarizați cu tematica și cu stilul autoarei – că, și de această dată, vraja lucrează. Poezia doamnei Vavila Popovici vede, cugetă, emoționează. Cu deosebire pe noi, cei din generațiile credincioase unui sistem de valori în cadrul căruia, loialitatea, respectul, puritatea sentimentului sunt fundamentale.
Aleg să transcriu aici – cu speranța că emoția despre care pomeneam se va transmite și cu îndemnul de a citi integral cartea – versuri de poezii care, în opinia mea, sunt reprezentative pentru discursul său liric: „Când îngerul se pregătește de plecare,/ îmi pune cuvinele în palmă / nemaiavând vreme să mi le șoptească,/ și-mi spune să le folosesc așa cum știu./ Fiindcă îngerii au multă treabă/ într-o lume absurdă, cârmuită prost,/ în care multe nu mai sunt la locul lor/ și totul arată hidos,/ ca o haină întoarsă pe dos…” („Cuvintele de dragoste”).
Și în același registru: „Mă-ntrebi cum ar fi viața trăită numai în alb,/ să vezi păsări albe zburând,/ copaci cu ramuri ninse,/ lebede albe plutind în apropierea unui țărm,/ plecând spre zeul pe care-l slujesc…/ să te așezi într-un fotoliu alb,/ să mă privești înveșmântată/ în rochia de mireasă cu sfințenie păstrată,/ să asculți Simfonia în Alb cântată de îngeri la harfă…” („Poem în alb”)
Și concise, părăsind cu ezitare spațiul melancoliei, amețite de un suflu ludic: „Strigai că-mi iubești/ chipul și umbra…/Ia seama, îți spuneam,/ umbra mea este mereu alta,/ iar chipul meu/ este aidoma umbrei!” (Jocul dragostei”)
Prof. Liviu Martin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *