Zilele Europene ale Arheologiei 2026 la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

ANUNŢ DE SELECŢIE OFERTE CULTURALE
9 iunie 2026
A apărut ediția online a numărului 257 (iunie 2026) al revistei Caiete Silvane
9 iunie 2026

Zilele Europene ale Arheologiei 2026 la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată
Consiliului Județean Sălaj, invită publicul să participe vineri, 12 iunie 2026, la
activitățile organizate cu prilejul Zilelor Europene ale Arheologiei (ZEA 2026),
un eveniment dedicat descoperirii patrimoniului arheologic și apropierii
publicului de cercetarea trecutului.
Programul zilei include, la ora 13,00, în Beciul Cultural, vernisajul expoziției
temporare „75 – Arheologia Sălajului în 75 de piese de muzeu”, organizată în
contextul aniversării a 75 de ani de existență a muzeului din Zalău.
Expoziția propune o călătorie prin colecțiile arheologice ale instituției, reunind
75 de artefacte reprezentative care ilustrează principalele etape ale cercetării
arheologice desfășurate în județul Sălaj. Prin intermediul acestor piese, publicul este
invitat să descopere nu doar istoria unor comunități și epoci îndepărtate, ci și istoria
unei instituții pentru care cercetarea și patrimoniul arheologic au reprezentat, timp de
șapte decenii și jumătate, elemente definitorii ale identității sale.
Tot în cadrul ZEA 2026, între orele 09,00 și 16,00, în zona pietonală din
apropierea muzeului, se va desfășura activitatea educativă „Descoperă trecutul
alături de arheologi!”, adresată copiilor.
Participanții vor avea ocazia să exploreze un sit arheologic demonstrativ
inspirat de conceptul „Straturile timpului”, prin intermediul căruia vor putea înțelege
modul în care arheologii descoperă și interpretează urmele diferitelor epoci istorice.
Atelierul va ilustra principalele perioade ale trecutului – Preistoria, Antichitatea, Evul
Mediu și Epoca Modernă – prin obiecte, reproduceri și activități interactive care
transformă procesul cercetării arheologice într-o experiență accesibilă și captivantă.
Prin aceste activități, muzeul își propune să aducă publicul mai aproape de
patrimoniul arheologic și să evidențieze rolul cercetării în înțelegerea și valorificarea
trecutului.
Despre Zilele Europene ale Arheologiei
Zilele Europene ale Arheologiei reprezintă un proiect cultural coordonat la
nivel european, desfășurat anual în numeroase țări, cu scopul de a promova
patrimoniul arheologic și de a facilita întâlnirea publicului cu specialiștii din domeniu.
Prin expoziții, ateliere, vizite ghidate, conferințe și activități educative, evenimentul
oferă oportunitatea de a descoperi modul în care cercetarea arheologică contribuie
la cunoașterea și protejarea patrimoniului cultural.

.Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *