Școala Gimnazială ”Silvania” din Șimleu-Silvaniei premiată la Competiția Națională ”Școală Europeană

PROGRAMUL FESTIVITĂȚILOR DE ABSOLVIRE clasa a VIII a- 2019
4 iunie 2019
ZIUA EROILOR, sărbătorită cu emoție și recunoștință in Simleu Silvaniei
8 iunie 2019

Școala Gimnazială ”Silvania” din Șimleu-Silvaniei premiată la Competiția Națională ”Școală Europeană

Școala Gimnazială ”Silvania” din Șimleu-Silvaniei premiată la Competiția Națională ”Școală Europeană”, ediția a XVI-a, 2019

 

Marți, 04.06.2019, la Palatul Parlamentului din București, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Competiției Naționale ”Școală Europeană”, ediția 2019.

Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Educației Naționale, amfitrionii festivității fiind doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educației, împreună cu domnul Ionel Florian Lixandru, secretar de stat și doamna Monica Calotă, director ANPCDEFP.

Delegația din Sălaj, formată din reprezentanții Școlii Gimnaziale ”Silvania” din Șimleu-Silvaniei și inspectorul pentru proiecte educaționale de la ISJ Sălaj, a avut onoarea de a primi trofeul și certificatul ”Școală Europeană” direct din partea acestor înalte oficialități, împreună cu aplauze și felicitări. La festivitate au participat și alți reprezentați importanți din partea Ministerului Educației Naționale, a Reprezentanței Comisiei Europene în România, a Comisiilor pentru educație din Parlament, Senat, Camera Deputaților, a Instiutului European Român, care au apreciat eforturile de internaționalizare și de ridicare a calității în educație printr-un management eficient și implementare de proiecte europene. De altfel, cuvintele cheie au fost: mobilitate, incluziune, excelență.

Anul acesta au fost premiate cu 10% mai multe școli decât anul trecut , adică 87 de școli dintre cele 136 înscrise în competiție, provenite din 37 județe. Menționăm că la cele 16 ediții desfășurate începând cu anul 2004 au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării, 862 dintre acestea primind certificatul și trofeul „Școală Europeană”. În clasamentul de anul acesta, Școala Gimnazială ”Silvania” din Șimleu-Silvaniei s-a situat pe locul 39 cu 160 de puncte.

Fiecare unitate de învăţământ va primi şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări. Decizia privind bunurile ce urmează a fi achiziţionate aparţine conducerii fiecărei unităţi de învățământ.

MEN va transfera sumele către inspectoratele școlare judeţene/ISMB, care la rândul lor au obligaţia să le repartizeze unităţilor de învăţământ. Potrivit Ministerului Educației Naționale, în evaluarea candidaturilor s-a ținut cont și de coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare, de performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naționale, olimpiade și concursuri școlare, de asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație, precum și de calitatea și coerența documentelor de candidatură.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.

Felicităm Școala Gimnazială ”Silvania” din Șimleu-Silvaniei pentru valorosul titlu obținut și reamintim că este a doua școală din județul nostru, după Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” din Șimleul Silvaniei, laureat anul trecut, care primește această recunoaștere la nivel național!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *