Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, şi viceprimarul Sojka Atila s-au întâlnit astăzi cu consulul general al Republicii Ungare, la Cluj, Matyás Szilágyi, în cadrul vizitei de lucru pe care acesta o defăşoară în judeţele Sălaj, Satu-Mare, Bistriţa, Arad, Bihor, Timiş. Discuţiile în cadrul întâlnirii s-au purtat pe tema
relaţiilor interetnice la nivelul comunităţii locale, despre care consulul s-a declarat plăcut impresionat, şi despre posibilitatea de dezvoltare a relaţiilor culturale între cele două comunităţi. În contextul economic actual, participanţii la întâlnire au discutat şi despre posibilitatea dezvoltării unor parteneriate între firme din cele două ţări.
Totodată, primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, a reamintit de relaţiile deosebite pe care municipalitatea le-a dezvoltat cu Szentendre şi Szombathely.
La întâlnire a participat şi deputatul Seres Dénes.