

Amfiteatrul din Parcul Central din Zalău s-a transformat, astăzi, într-un spațiu al bucuriei și al tradițiilor păstrate cu drag, cu prilejul unei noi ediții a Festivalului Interjudețean „Prin copii, tradițiile rămân vii”, organizat de Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău.
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a fost prezent alături de sutele de elevi participanți, transmițându-le felicitări pentru implicare și îndemnându-i să poarte mereu în suflet dragostea pentru rădăcinile noastre.
Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a cântecului, portului popular, dansului și obiceiurilor moștenite de la străbuni, dovedind încă o dată că tânăra generație devine un mesager de încredere al identității și valorilor culturale românești.