SENSURILE UNEI IDENTITATI – CREATION D’UNE IDENTITE de Carmen Banta

ACTUALITATE IN CRESTEREA BIVOLULUI ROMANESC
4 mai 2010
Ziua Europei
Ziua Europei in Zalau
11 mai 2010

SENSURILE UNEI IDENTITATI – CREATION D’UNE IDENTITE de Carmen Banta

Belgia

Pentru prieteni fac precizarea ca de fapt am participat la un eveniment cultural-literar-crestinesc: Doamna profesoara Carmen Banta de la Universitatea din Craiova a reusit sa demonstreze in cartea ei ca Belgia este o tinta preferata pentru multi romani, mult mai multi decat se crede sau se stie. Si a mai dovedit autoarea – si era nevoie de dovada – ca Biserica Ortodoxa nu este si nu trebuie sa fie o anexa a puterii politice, ori de ce culoare ar fi ea, adica puterea politica. Biserica Evanghelica si credinciosii neoprotestanti nu sunt oile negre ale turmei crestine declarat nationala si oficiala, asa cum le-a fost drag s-o spuna mai tuturor autorilor laici sau apartinatori ortodoxiei, ci pe langa inchinarea in duhul si litera Scripturii si invatarea si trairea perceptelor crestine, cei care se incadreaza ori se alipesc de Turma Domnului in Biserica multiconfesionala ELIM din Bruxelles au si multe atuuri si perspective pentru nevoile vietii de acum

 

si de aici. Era normal sa ne bucuram ca am fost invitati sa participam la lansarea unei astfel de carti scrisa sub auspiciile Academiei Romane cu titlu de cercetare stiintifica.

Evenimentul, de mare interes si cu semnificatii adanci pentru romanii ce traiesc si muncesc aici, a fost poosibil prin grija eurodeputatului de Gorj Jean-Marin Marinescu si a asistentei sale, doamna Roxana Braiescu.

Cu acest prilej au fost invitati sa participe si sa viziteze Capitala si Parlamentul UE un grup reprezentativ de 35 de persoane din judetele Dolj, Gorj si Valcea: cadre didactice, politicieni, studenti.

Recenzia cartii a fost facuta de doamna Tatiana Benchea, scriitoare care traieste in Belgia din anii 1980. Printre invitatii de marca au fost cativa europarlamentari: Teodor Stolojan, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Elena Basescu, functionari europeni, oameni de cultura…

Domnul Michel d’Hoop, aproape octogenar, sotul unei printese romance din familia Ghica a fost o prezenta foarte agreabila si o surpriza placuta, mai ales prin graiul lui romanesc de o finete si cu un accent splendid ! In total au participat circa 60 de persoane intre care si pastorul Bisericii ELIM Bruxelles, fratele Dorin Albut insotit de un grup de zece credinciosi.

Cel care a luat cuvantul din grupul nostru a spus printre altele : „Reprezentam, adica provenim din segmentul cel mai numeros din toate categoriile de imigranti romani in Belgia, suntem truditori pe santierele de constructii. Muncitorii romani sunt apreciati aici pentru harnicie, pricepere, curaj, cinste; munca noastra este utila si necesara societatii belgiene, poate de aceea am fost si suntem bine primiti si respectati… Este o bucurie sa ii intalnim si sa ii cunoastem pe intelectualii si diplomatii romani de aici din Capitala UE, sa ne ajutam reciproc si sa colaboram, participand fiecare dupa posibilitati si stiinta la viata comunitara a zecilor de mii de romani din Belgia.

Venim si din partea Bisericii Romane Elim Bruxelles, o comunitate romaneasca bine conturata si organizata de crestini neoprotestanti de peste o mie de persoane despre care doamna Banta a scris pe larg si in termeni pozitivi in cartea dumneaei. Va multumim si va incurajam sa mai scrieti si volumul doi. Am mai multi preteni care v-au citit cartea si o considera instructiva si de inima ; ne simtim mai romani, mai motivati si mai demni dupa ce ne-am completat zestrea culturala cu mesajul pe care ni-l transmiteti, distinsa doamna.

Adresandu-se fratilor romani, adica asistentei, vorbitorul a incheiat : Cei care doriti sa va convingeti de cele relatate in carte despre credinciosii neoprotestanti de aici, poftiti si ne vizitati la adresa Rue de Stephanie nr 107 Laeckeen 1020 Bruxelles, sau ne puteti urmari in direct pe internet. In fiecare duminica si la sarbatori sau evenimente speciale, serviciile divine de inchinare sunt transmise online pe website-ul bisericii : www.elim-bruxelles.be.

Nu suntem o comunitate inchisa, suntem prietenosi, deschisi colaborarii si intrajutorarii, dar mai ales doritori sa ii aducem pe toti romanii pe calea mantuirii…

(Am ajustat putin cuvantarea care a fost aplaudata cu acelasi entuziasm ca si cele ale personalitatilor prezente la eveniment, de unde si gluma cu aplauzele…)

Speram ca in viitor sa mai putem participa la astfel de evenimente, ba chiar sa organizam si noi in cadrul comunitatii unele cu tot atat de mare impact pentru cei indepartati de pamantul strabun…

Domnul sa va binecuvanteze !

cu stima crestina, z.b.

*****

Tot cu acelasi prilej, dar in alt context, fratele Dumitru C. ne marturisea :

Este demn de retinut cum a reusit o scriitoare laica sa patrunda in intimitatile vietii bisericesti fara sa o dispretuiasca, fara sa o distorsioneze… si sa ne faca sa ne iubim mai mult comunitatea spirituala, s-o pretuim si edificam si mai cu sarg. A fost pentru mine o surpriza placuta sa identific intr-o astfel de lucrare impartialitate si sensibilitate in evaluarea dificultatilor pe care le intampina bisericile, mai ales cele din diaspora. Este vadit faptul ca a avut fericirea de a colabora cu credinciosi sinceri si cu oameni cu coloana vertebrala verticala din comunitatile pe care le-a studiat.

M-am simtit deopotriva onorat si indatorat sa particip la acest eveniment frumos si am reusit sa retin mai multe exemplare pentru doritorii de a citi aceasta carte. Nu avem asemenea prilejuri si intalniri decat arareori si ma bucur pentru fratii care au participat, pentru mesajul nostru si pentru noile cunostinte si prietenii dobandite.

*****

A doua zi dupa eveniment a fost postat pe pagina comunitatii virtuale a romanilor din Belgia o ampla prezentare a acestei manifestari culturale cu focalizare pe recenzia facuta cartii. Pentru a citi articolul dati clic aici (www.rombel.be) (nu uita sa pui linkul – nu sunt sigur ca eu stiu sa-l pun corect !)

Pentru ca reprezinta in mare masura si sentimentul nostru, reproducem in cele ce urmeaza un comentariu aferent textului ce a fost postat pe portalul romanesc cu care suntem siguri vom avea de acum o binevenita colaborare.

Am participat; a fost util, a fost instructiv, a fost bine organizat… Multumim celor ce ne-au gazduit, multumim ca ati scris, va felicit pentru modul cum ati prezentat !

Cred, totusi, ca nu s-a subliniat indeajuns modul cum a reusit autoarea sa ne constientizeze ca spiritualitatea romaneasca se naste, creste si sporeste in ambianta bisericilor noastre (desi nu cred sa fie sotie sau fiica de preot). Indiferent de rit, fiecare biserica crestina isi are aria ei, influenta ei, alinarea ei… intotdeauna pozitive.

Poate va vine greu sa credeti ca nici o clipa, niciunul dintre vorbitori, nu a facut macar o ascunsa referire de genul celor propagandistice. Asa ar trebui sa fie toti romanii, asa ar trebui sa fim cu totii, mereu ! Ce usor e sa spui : „Unde sunt functionarii ambasadei ? De ce nu este reprezentat guvernul ? Unde este preotul nustiu carei parohii…?”

Dar mult mai frumos si mai folositor este sa ne stim si cunoastem ; si sa recunoastem ca suntem ce suntem, sa ne bucuram de ceea ce Dumnezeu ne-a daruit.

Da, i-am vazut pe cativa dintre europarlamentarii romani; le dorim succes in tot ce fac aici in Capitala Uniunii. Ca o impresie personala as spune ca domnul Stolojan ni s-a parut cam obosit, sau poate stresat, iar domnisoara Eba foarte grabita. Sunt sigur insa ca ne iubesc desi nu ne-au putut dovedi de data aceasta, ei parasind in graba reuniunea…

Apropo: cine este acest tanar eurodeputat roman Petru Luhan ? Mi-a facut o impresie excelenta ! Dar nu se cuvine sa vorbesc mai mult despre altii, decat despre domnul Marinescu-Marin-Jean, o gazda ospitaliera, populara, vesela, perspicace; intr-un cuvant: neintrecuta.

Ii multumim dumnealui si intregii echipe care l-a ajutat pentru a organiza ireprosabil aceasta intalnire ce va ramane o amintire placuta si care, sunt sigur, va cimenta noi prietenii; si de ce nu?, va izvodi utile si necesare proiecte pentru noi cei de aici si noi cei din tara.

Domnul Dumnezeu sa binecuvanteze si sa pazeasca

pe toti romanii pribegi prin lume si sa ne tamaduiasca tara !

Semneaza administratia site-ului

09 mai 2010

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *