Zalăul se pregătește de sărbătoare!

Mesaj pentru iubitorii fotbalului din Zalãu – Ștefan Odoroabă antrenor SCM Zalãu
27 august 2026
Incepe campionatul de fotbal 2026 – 2027
27 august 2026

Zalăul se pregătește de sărbătoare!

În perioada 28-30 august, centrul municipiului se transformă într-un spațiu dedicat distracției, muzicii, tradițiilor și activităților pentru întreaga familie.

De la Perla până la Zahana va fi amenajat un parc de distracții, iar de la Zahana până la Ceas, pe ambele părți ale bulevardului, vizitatorii vor putea descoperi produse de artizanat. Zona din dreptul Galeriilor Meseș și Piața 1 Decembrie 1918 vor găzdui terase și zone de alimentație publică, în timp ce Platoul din Centru va fi locul principalelor spectacole.

În Piața Iuliu Maniu va fi amenajată o scenă dedicată muzicii retro, iar zona pietonală va prinde viață prin prezența meșterilor populari. În curtea interioară dintre Colegiul Național „Silvania” și Muzeul Județean de Istorie și Artă va fi amenajată o scenă culturală, cu pian și spectacole.

Și cei mici vor avea parte de momente speciale. Vineri și sâmbătă, în Amfiteatrul din Parcul Central vor avea loc filme pentru copii și momente artistice.

Iar pentru cei interesați să descopere mai multe despre activitatea structurilor de ordine și intervenție, sâmbătă, între 14:00 și 18:00, în Piața Iuliu Maniu, reprezentanții IPJ, IJJ și ISU vor fi prezenți cu echipamentele din dotare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *