Hristoase!

Infinitul divin s-a revărsat în trupul Tău,
din pântecul Mariei arătându-Te lumii.
Învăţător, Vindecător, Stăpân ai fost
și-ai cucerit lumea cu iubire, fără de fală,
cu modestie, cu incantație morală.
De Marele Preot ai fost întrebat
de ești Tu fiul celui binecuvântat.
„Da, sunt!”, ai răspuns îndreptățit.
Nu Te-au crezut și la moarte Te-au osândit.
Te-ai lăsat crucificat
după ce drumul vieții ni l-ai arătat,
căci Dumnezeu atât de mult ne-a iubit
încât pe Tine, singurul Fiu,
morții pământene L-a dăruit.
Și-ai fost vândut pentru treizeci de arginți,
crucificat ca om de gloată, de cei nesăbuiți.
Știm, pe cruce nu piroanele Te-au ținut,
ci marea dragoste ce pentru noi ai avut.
Precum visele cu lungi și minunate zboruri
țin păsările noaptea pe crengi,
visul salvării lumii Te-a hrănit
și de păcate, luându-le pe umeri Dumnezeiești
lumea ai izbăvit.
Primit-ai moartea ca om al pământului
străpuns de durere și strigând:
„De ce m-ai părăsit, Dumnezeul meu?”,
chinul, deznădejdea, jertfă probând.
Și-ai înviat a treia zi ca Domn al cerului
și Te-ai dus să șezi de-a dreapta Tatălui…
Hristoase, ne-ai lăsat giulgiul
cu urma monedele pe pleoape,
amintind anul morții Tale,
precum și cuiul imobilizându-Ți ambele picioare.
Și iarăși vei veni cu nepărtinire să ne judeci,
când vasul fărădelegilor se va fi umplut.
Ne vei judeca faptele, vorbele și gândurile
înscrise-n cartea veșniciei din al vieții început.
„Glasul lui Dumnezeu” din noi va vorbi,
și noi pe noi ne vom auzi.
Multele noastre păcate
cu smerenie și iubire vor fi compensate.
Și aflându-ne la marginea eternității,
răsfoi-vom cartea cu statutul nou al vieții,
îmbrăcați în haina păcatului
sau în cea a dreptății.

Și-n acest ceas, Preabunule Hristoase,
primește rugile din sufletele noastre.
Căci fiecare dintre noi are, rugile sale.

(Din volumul „O mie și una de… poeme”)

Vavila Popovici