„Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea” – Esop

ÎNGÂMFAREA este, conform dicționarului, o atitudine de încredere exagerată în propriile însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. Este o trăsătură a inimii care constituie „o gravă ameninţare pentru noi toţi”. Omul îngâmfat beneficiază cu obrăznicie de anumite libertăți, fără să aibă dreptul de a face așa ceva. Deseori acest lucru duce la dezastru. Îngâmfarea a distrus regi, regate, conducători, țări și a fost cauza prăbușirii unor imperii.

Biblia afirmă pe bună dreptate: „A venit îngâmfarea? Atunci va veni dezonoarea; dar înţelepciunea este cu cei modeşti“. Fiecare om are locul său în această lume, pe care trebuie să-l păstreze cu modestie și să-l dezvolte tot cu modestie, cu bun simț, respectând anumite limite, chiar și atunci când se urcă niște trepte ale realizării, ale succesului. O persoană îngâmfată nu ține seamă de ceilalți, crezând orbește că deține calități pe care nu le mai au ceilalți și în consecință adoptă o atitudine de superioritate.

Îngâmfarea este o față a mândriei exagerate, nesănătoase. Omul se manifestă ca un oportunist viclean care încearcă să câștige încrederea celorlalți din jurul lui, făcându-le diferite promisiuni, sau cu ajutorul distribuirii „cu dărnicie a săruturilor”, săruturi care ascund falsitatea unui sentiment care ar trebui să se numească dragoste. Este un mod de a fura inimile oamenilor, gândul său fiind cu totul în altă direcție, acțiunea în scop pervers este viclean direcționată.

Trăim într-o lume lipsită de scrupule în care oamenii fac orice și oricum numai să obțină promovarea. De asemenea, lingușitorii ar putea face afirmații mincinoase în fața altora, sperând să le câștige încrederea și sprijinul. Una este să fii ambițios, insistent în a-ți promova scopul (un scop cinstit desigur), să încerci cu modestie să ceri ceea ce meriți, ceea ce ești în stare să faci, după capacitatea ta mintală, pregătirea ta profesională, și puterea fizică, și alta este să nu cunoști limita bunului simț, să devii trufaș, plin de sine. Conflictele se nasc întotdeauna din slava deșartă a unor indivizi.

„Sunt un om ca oricare altul, un om între oameni. M-am născut într-un oraș mic din România, într-o familie muncitoare. Astăzi sunt soție, sunt mamă, am o familie frumoasă, pe care o iubesc enorm și care mi-a stat mereu alături. Cred în familie. Cred în Dumnezeu. Cred în muncă și în cinste, cred în oameni și în poporul român”, a recitat candidata la președenție, arătând de unde a plecat și unde a ajuns. Ca o paranteză amintesc că pe vremea mea, cea a comunismului, nu promovai dacă nu aveai această origine socială și nu spuneai acest crez în ședința de partid sau nu scriai în autobiografie. Acum, în acest caz – aidoma! Numai, că în loc de credința în Dumnezeu era credința în puterea unicului partid.

Neputința și incapacitatea unor ființe, îi împinge la supraapreciere, ajungând la narcisism, depășind îngâmfarea. Narcisismul este o problemă psihologică și se exprimă prin inducerea ideii de perfecțiune a  propriului corp sau a imaginii persoanei. Narcisistul se observă de departe, omul se îmbracă impetuos, atrăgând atenția celorlalți: ziua și haina nouă!

Acești oameni egoiști nu cunosc sinceritatea, dobândesc false prietenii, nu se împacă cu identitatea altora și pot să se despartă cu ușurință de cei apropiați, uneori chiar prin trădare. Persoanele cu tulburări de tip narcisist sunt în mod constant în căutarea perfecțiunii, pentru că ei sunt siguri că merită acest lucru, în timp ce părerea celorlalți este considerată imperfectă. „Sunt singurul candidat care își asumă guvernarea țării, care are curajul și voința de a mișca lucrurile printre români. Sunt mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe de pe margine. Eu nu fug și nu mă tem. O să continui să lupt în fiecare zi pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine aici, în țara lui.(…) vom câștiga aceste alegeri pentru mai bine, pentru România de mâine, pentru fiecare român. Am clădit împeună o temelie solidă pentru această țară. Alții au venit și au dărâmat.(…) Știu că pot să fac acest lucru și știu că alături de voi o să fiu primul președinte al României”. Cu aceste cuvinte, frunoase de altfel (cine i le-o fi scris oare?) s-a încheiat recitarea, și a fost votat în unanimitate candidatul PSD la alegerile prezidenţiale la sfârșitul lunii august.

Avea dreptate filozoful Baruch Spinoza când spunea că omul îngâmfat depreciază în chip nejust pe ceilalți, și de aceea trebuie să definim îngâmfarea drept bucurie care se naște din credința falsă prin care un om se socotește superior altora. Într-adevăr, au fost aplauze în sală.

Natura urăște vidul, spunea cineva, și atunci când un cap nu are creier, se umple cu îngâmfare. Dar să atribui cuvinte grele, înjositoare Președintele țării, este îngâmfarea îngâmfării care trebuie socotită ca păcat.  Una este să critici și alta să jugnești! Acest comportament ascunde un adevărat cinism și răutate. A dovedit-o și în data de 18 septembrie, când a spus că nu o susține pe Laura Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Slava deșartă, îngâmfarea, denaturează întotdeauna ordinea lucrurilor. Unii oameni nu știu ce să mai creadă, politicienii sunt bulversați. Psihologii consideră îngamfarea a fi un „cancer malign”.

Și ca și cum nu ar fi de ajuns, omul îngâmfat este și răzbunător. „Răzbunarea este concubinajul dintre prostie şi îngâmfare”, este definiția aforistică a lui Gabriel P. Băețan.

Dar, adevărații oameni puternici nu sunt cei îngâmfați, ci oamenii modești.

MODESTIA este tocmai lipsa de îngâmfare. Este sentimentul care ne face să nu exagerăm valoarea ideilor și a acțiunilor noastre. Se manifestă prin simplitate, rezervă în modul de a se purta, de a cugeta și a vorbi de sine; înseamnă a fi om decent. Definiția dată de Confucius: „Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor”.

A fi modest înseamnă a ști când să fii respectuos și empatic, pentru a nu-i domina pe cei din jur.

Modestia este mai mult decât o calitate, este o valoare pe care ar trebui să o cultivăm cu toții și să o transmitem și altora. Educația religioasă adaugă această calitate comportamentului omenesc. Un om cu suflet bun, un om modest este cel care înfruntă problemele vieții cu înțelepciune și umilință.

Nu este ușor să înțelegem modestia. Și numai ei, oamenii modești ajung să obțină succesul în viață. Unii consideră greșit că o atitudine umilă implică un neajuns al individului în cauză. Altfel spus, consideră că persoanele modeste îi pun întotdeauna pe ceilalți mai presus de ele însele. Mai sunt persoane care asociază modestia cu budismul, o mișcare spirituală bazată pe învățăturile lui Buddha care amintea cât de important este să avem o inimă bună și să ne detașăm de toate lucrurile materiale. Însă nu este necesar să căutăm explicații complexe pentru un lucru atât de simplu și fundamental. A fi modest nu înseamnă a fi sărac sau a aparține unei anumite religii, mișcări sau practici spirituale. Modestia înseamnă a nu crede că ești mai bun decât ceilalți din jurul tău.

În cadrul psihologiei pozitive, ale cărei baze au fost puse de psihologul american Martin Seligman, modestia este factorul indispensabil obținerii fericirii. Mult timp, psihologia a urmărit doar tratarea anumitor boli, adică vindecarea manifestărilor patologice, insă Martin Seligman a încurajat abordarea unei alte direcții a acestui domeniu, care se concentrează asupra dobândirii fericirii, bucuriei și optimismului. Pentru a avea o viață împlinită și echilibrată, și a nu bulversa atmosfera din jurul nostru, este important să adoptăm anumite comportamente bazate pe „practicarea” modestiei. Și pentru aceasta, în primul rând  trebuie să recunoaștem greșelile încercând sa le corijăm. Să învățăm să prețuim lucrurile importante din viață, cum ar fi: dragostea, prietenia, afecțiunea, simțul umorului, empatia și curiozitatea; să nu ne gândim că suntem mai buni decât ceilalți, să prețuim lucrurile simple, să-i  învățăm și pe alții să se comporte în acest mod. Modestia nu înseamnă slăbiciune, ci putere și curaj. Biserica ne învață să ne trăim viața în cumpătare, modestie și smerenie, pentru că suntem fiii lui Dumnezeu.

Se află în viața noastră unii oameni modești, capabili, plini de curaj și care ajung, după o lupta pentru un scop, să îl atingă și astfel să obțină acea parte frumoasa a vieții pe care o numim fericire. Spre acei oameni trebuie să privim, să-i încurajăm, ei trebuie să constituie exemplu pentru drumul vieții noastre.

Există, însă, printre noi și oameni care încearcă „să se descurce”, să acceadă la putere prin mijloace neonorante, necinstite. Cu judecata noastră trebuie să decelăm răul de bine și să nu urmăm calea necinstei. În caz contrar  simptomele  societății bolnave, ne pot duce la un sfârșit catastrofal. Nu putem fi părtași ai degradării societății! Rușinea care ne va acoperi mai târziu, ne va distruge psihicul. Trebuie să ajungem, fiecare dintre noi, la convingerea că nu am trăit degeaba dacă am luptat pentru cinste și modestie.

Să încercăm să trăim ca ființe libere, dar interesați de binele celorlalți, manifestându-ne modest și cinstit în relațiile noastre. Să nu ne prefacem că suntem modești, ci chiar să fim. Îngâmfații mimează uneori modestia, dar până la urmă se dau de gol, își dau „arama pe față”.

Criminalitatea este hrănită de necinste. Și în zilele noastre ea s-a umflat ca un balon care plutește deasupra noastră, văzut cu ochiul liber… Trecem cu  automobilul care-a costat o avere peste niște nefericiți pietoni, zdrobindu-i, ucidem noi născuții, violăm și distrugem viețile tinerelor fete și ale bieților părinți care i-au crescut cu atâta greutate, ucidem adversarii care ne pot incomoda, demasca etc. Da, se trece peste orice cu orice mijloace. Nu se mai ține cont de moralitate.

Ca să nu mai pomenim de campania politică, în care personaje ridicole se infiltrează și aspiră să înlocuiască alte personaje, unele dintre ele la fel de corupte și la fel de lipsite de orice modestie și bun simț. Vorba filozofului – „o țară plină de președinți”, de miniștri buni la orice ministere. Ca pe vremea comunismului – mutarea de pe o creangă pe altă creangă a aceluiași pom, pentru a fi hrăniți de aceleași rădăcini…

Modestia nu are a face nimic cu puterea, ci cu personalitatea, educatia etc. Există destui oameni puternici și modești, oameni care iau hotărâri importante pentru viețile altora și nu se laudă cu ele.

Astăzi am auzit de înfrângerea trufiei, a persoanei plină de fumuri dar și de ambiție răutăcioasă bine mascată și care a simțit să aibă ultimul cuvânt la validarea Laurei Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, spunând că imaginea României va fi cea care va avea de suferit dacă acuzațiile care i se aduc se vor dovedi a fi adevărate.

Ambasadoarea României prezentă  la validare a primit ordine diferite de la președinte și premier în problema desemnării Laurei Kövesi în funcția de șefă a Parchetului European. Guvernul României nu a susținut-o. Cum să votezi contra propulsării unei românce în cel mai important post internațional deținut, de la Titulescu încoace, de un compatriot?

A fost un moment important al desemnării unei persoane cinstite, curajoase, care își iubește țara și a muncit pentru adevăr și dreptate, o ființă educată, modestă, care a dovedit a avea un caracter frumos. De data aceasta MODESTIA a înfrânt Trufia!