FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (34) – Friedrich Engels
3 august 2021
FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA și POLITICA (35) – William James
30 august 2021

LIPSA DE RESPECT

„La fel cum iubirea fără respect e trecătoare și nestatornică, și respectul fără iubire e rece și lipsit de trăinicie.” – Ben Jonson

Respectul este icoana bunătății pe care o poartă omul în suflet și care se reflectă asupra celorlalți oameni din jurul său. Este o cheie care-ți permite să deschizi multe uși. Este prima condiție a adevăratei egalități, de aceea și are o notă de modestie. Când respectul este excesiv, el vine din partea unui om batjocoritor ori perfid, adică un om care își ascunde răutatea, viclenia sau necinstea, un om fățarnic, fals, duplicitar – ipocrit – , ipocrizia nefiind altceva decât viciul care alungă sinceritatea din sufletul omului.
Trăim în Democrație, formă de guvernare în care supremația aparține poporului, și care este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Apărută în Grecia Antică, a fost alăturată unor concepte ca egalitatea tuturor în fața legilor, libertatea, egalitatea puterii, libertate egală de exprimare. S-a considerat că democrația era superioară celorlalte forme de guvernământ, că numai ea putea să înfăptuiască conceptele respective. Mai târziu, în perioada republicană, Roma a exercitat o puternică influență asupra ideii de democrație, afirmând liberul acces al cetățenilor la diferitele funcții după ce o lege stabilise egalitatea juridică dintre patricieni și plebei. În Evul Mediu, redescoperirea filozofiei politice clasice, în special a celei aristocratice, dar și apariția primelor teorii contractualiste au dus la afirmarea principiului legitimității populare, alături de tradiționala idee a originii puterii divine. Datorită ideilor călugărului dominican, teolog, filozof, doctor al Bisericii – Toma d’Aquino (1225-1274) influențat la rândul lui de scrierile lui Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.) unul dintre cei mai importanți filozofi al Greciei Antice – s-a mai adăugat principiul unui contract prin care membrii societății se supuneau Principelui. Astfel, începând cu secolul al XIV-lea, puterea suverană a constat în facerea de legi în beneficiul poporului (sau acea parte a lui care este predominantă). În gândirea celor din Epoca Luminii sau Epoca Rațiunii s-au afirmat principiile democratice în mod definitiv împotriva absolutismului. Iluminismul – curent de gândire din Europa și America secolului al XVIII-lea, a pretins eliberarea ființei umane de sub tutela sa autoindusă: „Tutela este incapacitatea ființei umane de a-și folosi abilitățile cognitive în lipsa instrucțiunilor de la o altă persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absența rațiunii, ci în absența hotărârii și a curajului de a lua hotărâri fără instrucțiuni de la o altă persoană”. „Sapere aude!” (îndrăznește să știi!), „Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al rațiunii!” – era mottoul Iluminismului (Immanuel Kant).
Toate ideile formate și consacrate în perioada iluministă și-au găsit aplicarea la sfârșitul secolului al XVIII-lea în constituția SUA, dar și în legile create de Revoluția franceză, ceea ce a determinat legarea conceptului de democrație cu cel de reprezentare politică și de existența unei adunări alcătuite din delegați ai poporului. În secolul al XIX-lea atenția teoreticienilor democrați s-a îndreptat spre garantarea libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor, militându-se pentru integrarea maselor populare în stat și împotriva restricțiilor de tip censitar asupra dreptului de vot (cens însemnând o câtime de impozit necesară spre a fi alegător și eligibil). Primul Război Mondial a modificat viziunea, a apărut ideea unei democrații directe, descentralizate, cu un puternic control de jos în sus, organizată la locul de muncă – gândire marxistă preluată la nivel teoretic de „revoluția bolșevică”. Secolul al XX-lea a avut în vedere viziunea elitistă a teoriei clasice politice, care duce la reinterpretarea democrației ca o modalitate de selectare și de recrutare a deținătorilor puterii.
În celebrul citat al lui Abraham Lincoln (1863) democrația înseamnă „guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni”, și este înțeleasă în modul următor: „guvernarea oamenilor” – puterea provine de la oameni; oamenii reprezintă puterea suverană care exercită puterea sau acordă mandat pentru exercitarea puterii și oricine face parte din autoritate poate fi considerat răspunzător de către oameni; „de către oameni” – puterea este exercitată fie prin reprezentanți aleși, fie prin conducere directă de către cetățeni; „pentru oameni” – puterea este exercitată pentru a servi intereselor oamenilor, adică binele comun.
Aceste definiții s-au dovedit a fi înțelese în diferite moduri, ducând la concluzia că indiferent cât de lungă este tradiția democratică într-o țară și cât de mult s-a dezvoltat ea, nu poate fi luată drept bună. În fiecare țară, democrația și înțelegerea de bază a drepturilor omului trebuie analizate în permanență pentru a face față provocărilor cu care se confruntă fiecare generație. Fiecare generație trebuie să fie educată cu privire la democrație și la drepturile omului.
Drepturile omului recunosc drepturile și libertățile individuale care sunt inerente omului, dar, uneori, sunt înțelese greșit, ca un sistem în care individul se bucură de libertate deplină, în realitate aceste drepturi nefiind absolute. Și-atunci, pentru rezolvarea neînțelegerii, ecuația implică noțiunea de Respect.
Este clar că democrația ajută la stabilirea proceselor care facilitează libertatea oamenilor, dar, stabilește, de la sine și limitele necesare. Democrația oferă deci poporului și indivizilor mai multă libertate decât orice alt sistem de guvernare, cu condiția să fie stabilită o ordine, adică un cadru instituțional și să fie implementată ca atare. Pentru a funcționa bine, democrația se bazează pe un stat puternic care exercită principiul statului de drept și realizează un grad acceptat de dreptate distributivă. Un stat slab sau un stat de drept slab înseamnă că acel guvern nu este capabil să respecte cadrul constituțional și legile.
În concluzie, democrațiile depind modul cum asimilează cetățenii democrația, cum se implică activ în modul respectiv de viață. Democrația este, așa cum a afirmat Winston Churchill (1947) „un sistem politic prost, însă rămâne cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”. Dar de-acum înainte?
Ar trebui poate ca generațiile prezente și viitoare să o șlefuiască, asemeni unei statui vechi, expusă dezintegrării. Să facă ordine în dezordinea ivită și aceasta pentru progresul și binele omenirii întregi. Dacă suntem în democrație, nu înseamnă că putem fi liberi în totalitate, că putem să vorbim cum vrem, că nu este necesar să ne cenzurăm cuvintele, că putem să jignim cât și cum vrem. Unii își pun întrebările: de ce să-l respect pe cel din fața mea, de ce să țin cont de emoțiile lui, de ce să nu-l mint? (unii chiar – de ce să nu-l jecmănesc? – gândire egoistă care i-a făcut pe unii prea bogați, dar nu și prea fericiți); ce mă împiedică să-l desconsider, să-l păcălesc, să-l înjosesc? De ce să-mi respect limba? De ce să respect oamenii de valoare ai țării mele sau ai altor țări? Să fie acesta modul de a gândi al omului modern pentru care a trudit societatea pentru înălțarea lui?
Avem libertatea de a gândi, simți și acționa în conformitate cu propriul nostru eu, este adevărat! De asemenea avem libertatea de opinie deschisă, adică de a exprima public ceea ce simțim și gândim. Dar cum? Avem libertate, dar trebuie să acceptăm și niște limite ale libertății, altfel echilibrul social nu este posibil. Să ne dorim o libertate civilizată, nu haotică, barbară. Fiecare ar trebui să se cenzureze, adică să-și ordoneze gândurile, în folosul creării unei armonii în jurul său, folosind o vorbire plăcută și înțeleaptă, o acțiune rațională. Libertatea se face cu alegere înainte de acțiune: gândești, te autocenzurezi și apoi te exprimi, și numai dacă este cazul – treci la acțiune. Una este să fii politician deștept și respectuos, și alta este a fi mediocru și a-ți manifesta șiretenia. O ascunzi un timp, dar poporul simte și nu va accepta. Vei dori să-l transformi în sclav, el va protesta. De la cine învață poporul? Adică, de la cine ar trebui să învețe? De la conducătorul său! Așa ne putem respecta între noi, așa ne vor respecta și cei din afara țării noastre, căci nu lipsa de respect este trăsătura caracterului românului, americanului și a altor nații, ci dimpotrivă! De la Socrate cel ce a produs o adevărată reformă în gândirea antică când a văzut gravat pe frontispiciul Templului din Delfi cuvintele „Cunoaște-te pe tine însuți” și mai apoi Religia care ne-a vorbit despre primirea lui Hristos și trăirea creștină profundă ce pot produce revelația sinelui, omul a încercat să se cunoască, să înțeleagă și să se înțeleagă, pentru a putea evolua. „Cunoaște-te pe tine însuți” înseamnă și recunoașterea propriilor greșeli, slăbiciuni, și cere o voință continuă, seriozitate, pentru depășirea vanității care conduce adeseori la iluzia asupra ta însuți. A fost o nouă abordare a cunoașterii despre esența omului, ca omul să știe nu numai ce este, ci mai ales ce vrea. Este cea dintâi cerință pe care ne-o poruncește rațiunea, este temelia cunoașterii și a înțelepciunii. A, nu vrei să te cunoști? Înseamnă că îți terfelești propriul eu.
Între oamenii civilizați există minime raporturi de respect reciproc, formule de prețuire, de respect, de decență, de bun-simț. Dar, spre dezamăgirea noastră, a majorității oamenilor, a celor cu bun simț, ele sunt eludate și ne confruntăm cu o vorbire sau acțiune lipsită de bun simț, cu folosirea unor termeni indecenți, evitarea – intenționată de multe ori – a reverențelor de limbaj, nedându-ne seama că în acest mod se dezvăluie lumea în care trăim. Vorbirea stradală nu poate fi aceeași cu cea scrisă, nu poate fi adusă cu predilecție pe ecranele televizoarelor. Dar dacă conducătorii, politicienii noștri o folosesc, avem dreptul să o reproducem, nu? O cenzură proprie ar fi necesară, din respect pentru interlocutor, pentru popor și pentru demnitatea limbii acelui popor. Altfel există pericolul unei decadențe morale și spirituale. Cu alte cuvinte – respectă pentru a fi respectat! Și să folosim cântarul minții, care să ne spună până unde poate fi denaturat acest respect.
Chiar dacă nu toate persoanele merită, totuși avem nevoie de respect pentru liniștea noastră și pentru a nu inflama relațiile dintre noi. Putem evita confruntările de acest gen. Putem fi mai concilianți, putem ierta, putem moraliza decent, putem tăcea. Suntem conștienți ce consecințe pot avea cuvintele lipsite de respect adresate cuiva? Din păcate, în democrație, oamenii obraznici, cu tupeu, speculează buna credință a semenilor și dau drumul vorbelor fără nici un pic de control. Antidotul acestei maladii răspândite ar fi educația și cultura. Unii nu cred în eficacitatea acestui antidot, sau mai bine zis, nu vor să-i dea crezare. Vanitatea nu le permite! Este vorba despre conducătorii care și-au dobândit un loc „suprem” în societate, pentru a hotărî și a se exprima în numele nostru.
Respectul este o componentă foarte importantă în orice relație, în orice comunicare, fie că e vorba de căsătorie, prietenie, familie, serviciu, raporturi interstatale. Comportamentele agresive nu vor apărea în căsătorie, nu ne vom pierde nici prietenii, nu vor exista tensiuni la locurile de muncă, nu vor exista tensiuni între popoare, dacă se va păstra un respect sincer al unuia față de celălalt, fiindcă, trebuie să recunoaștem, există relații în care suntem implicați de-a lungul vieții și în care va fi întotdeauna nevoie de respect, pentru a nu exploda vreo „bombă”.
Este permis unui conducător de stat să atribuie cuvinte jignitoare omologului său din alt stat? Îi permite acest drept democrația? „Aurul se cunoaște după culoare, păsările după tril, oamenii după cuvânt”, spunea cineva. Sau o face crezând că poporul său se amuză? Nu este atunci, aceasta o ipocrizie? Lipsa de respect demască ura din sufletul omului, care nu poate fi stăpânită din lipsă de bun simț, de educație. Și totuși s-a întâmplat! Am asistat, și nu este pentru prima oară, când un conducător nu s-a putut abține de la jignire. A fost ca o provocare nesăbuită, iar răspunsul omologului său nu a fost mai prejos.
Istoric vorbind, au fost multe confruntări între conducătorii diferitelor țări, sau între conducătorii diferitelor partide din interiorul unei țări, dar s-au folosit ironii subtile, expresii elevate și nicidecum cuvinte triviale. Vorbele aruncate la întâmplare, fără autocenzură, de către conducătorii zilelor noastre, dar și unii oameni de rând, nu sunt numai rele și imorale, ci sunt adevărate blestemății.
Ne lovim, aruncăm cu pietre unii în alții, când toți suntem făcuți din lut și ne putem sfărâma atât de ușor și atât de repede…

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *