Domnului Klaus Werner Iohannis,

Președintele României

Domnului Nicolae Ciucă

Prim-ministru interimar

În atenția președinților partidelor parlamentare:

Domnului Marcel Ciolacu, președinte PSD

Domnului Ludovic Orban, președinte PNL

Domnului Dan Barna, președinte USR

Domnului Dacian Cioloș, președinte PLUS

Domnului George Simion, președinte AUR

Domnului Kelemen Hunor, președinte UDMR

Roma, 10 decembrie 2020

Domnule Președinte,  

Încă de la preluarea primului mandat, ați adus în discuție problemele românilor de pretutindeni, lansând în 2016 – la doi ani după ce ați câștigat alegerile cu sprijinul  substanțial și poate decisiv al românilor din străinătate – un proiect de țară care se numea ,,Diaspora, prioritate națională”.  Înțelegem perfect că, în acea perioadă, conlucrarea între cele două Palate a lăsat de dorit – ceea ce a produs dezagramente tuturor românilor (și din țară,  și din afara ei) și ceea ce sperăm că nu se va mai întâmpla.

Dar chiar și în acea situație, guvernul PSD a ascultat solicitările românilor din străinătate și a pus în aplicare un important proiect pentru Romania și relația cu românii din afara granițelor – înființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Totodată, a luat și alte măsuri favorabile,  anulând, de exemplu,  taxele consulare.

Cu atât mai inexplicabilă a apărut, apoi,  decizia de ștergere din noua structură a guvernului PNL, instituită anul trecut,  a ministerului Românilor de Pretutindeni. Pentru noi, conaționalii Dumneavoastră din străinătate, dispariția ministerului a fost o lovitură pe cât de serioasă și nemeritată, pe atât de stupefiantă, întrucât ne așteptam exact la contrariu,  respectiv ca acest minister să devină din ce în ce mai puternic, să primească fonduri substanțiale și să se bucure de o atenție sporită din partea Președinției. 

Nu înțelegem care a fost motivul exact, de ce au fost pedepsite comunitățile românești din străinătate, după cum n-am înțeles nici de ce în campania electorală pentru parlamentare de anul acesta nu  s-a discutat subiectul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, ideea de a-l reînființa, alocarea fondurilor necesare  ș.a.m.d.

Ne mărginim să constatăm totuși că, urmare a acestor decizii neinspirate, s-a consemnat în străinătate (ca și în țară) un absenteism masiv la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, dezamăgirea și frustrarea multor români trăitori în afara granițelor față de lipsa de recunoaștere a sufragiului lor anterior fiind evidente.  Există, de asemenea, grupuri largi care suspectează că liderii de la București tind să ne transforme în masă de manevră pentru a-și apropia victoria în alegeri și instalarea la putere, după care preocuparea pentru problemele noastre scade brusc, până la ignorare.  Poate că rezultatele scrutinului tocmai încheiat are drept cauze și cele descrise mai sus. 

Noi credem că aveți în continuare o posibilitate viabilă de a recupera încrederea pierdută în relația cu românii din străinătate, de a recupera suportul și sprijinul avut – reintroducând în organigrama noului guvern Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, însoțit, evident, de alocarea resurselor necesare ca acesta să nu mai fie din nou la început de drum, ci să fie un minister puternic exact așa cum au nevoie România și românii ca națiune, oriunde s-ar afla.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni poate fi instituția care ne trebuie,  cu adevărat relevantă și puternică, dacă reușiți să-i introduceți în schema de funcționare următoarele categorii de funcționari/activități:

1.  Atașații economici –  care,  deși  induc un cost important bugetului de stat, nu returnează toate avantajele de care s-ar putea bucura România;  dacă ar fi selectați din rândul românilor din străinătate, în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, randamentul ar fi unul înzecit întrucât au alte posibilități de pătrundere în mediul de afaceri și comercial, sunt apreciați, au relații interpersonale etc.

2.  Aceeași oportunitate este valabilă și pentru atașații pentru promovarea turismului și publicității externe. Nu e nevoie să mai reamintim că în momentul de față turismul și promovarea imaginii României sunt la un nivel aproape de zero – și nu din cauza pandemiei, ci a lipsei de măsuri coerente și sustenabile în direcțiile respective.

3. Atașații pe probleme de muncă, la fel, pot fi selecționați din rândul românilor de pretutindeni din afara granițelor care au relații foarte bune cu sindicatele  și agențiile de muncă din țările unde trăiesc, putând interveni mult mai ușor și eficient în situațiile grave – cum s-a întâmplat și se întâmplă în Sicilia, unde avem și astăzi români sclavi pe plantație.

4.  Pe latura economică, înființarea unor Camere de comerț pe modelul celei înființate în Italia și colaborarea cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni  în toate țările unde avem comunități importante de români. Aceasta trebuie să fie prioritatea zero.  Camerele de comerț nu au doar în atribuție promovarea economică, dezvoltarea schimburilor economice și sprijinul mediului de afaceri, ci și alte activități conexe, de exemplu organizarea de burse pentru locurile de muncă vacante în România, astfel încât criza forței de muncă din țară să găsească soluții în rândul românilor din străinătate.

5. În aceeași ordine de idei, filialele ICR din străinătate pot trece în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni,  putând fi gestionate de oameni de cultură valoroși, selectați din rândul comunităților de români, cu relații în spațiile de vizibilitate culturală.

6. Pentru o bună coordonare, profesorii care predau în Limba Română în afara programei școlare pot și ei fi detașați de la Institutul Limbii Române la Ministerul Românilor de Pretutindeni.                                           

7. Însăși Direcția consulară poate fi gestionată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, activitatea acestei structuri trebuind să fie reorientată către facilitarea pe toate palierele administrative  a relației de rutină și a contactului eficient și rapid al românilor cu autoritățile statului de baștină. Este necesară o schimbare drastică de optică la nivelul comportamental de funcționare a consulatelor, în sensul conștientizării de către funcționari a rolului lor:  servirea românilor din fața ghișeelor și nu “servirea” de către românii din fața ghișeelor a hachițelor, birocrației și ostilității din spatele ghișeelor. 

Când intri în sediul consulatului român este o diferență enormă de atmosferă și de prezumție de vinovăție a petentului în comparație cu atmosfera de prezumție de nevinovăție a petentului în fața autorităților din țările noastre de reședință. Aici trebuie să ajungem și noi, domnule președinte,  la înlocuirea prezumției de vinovăție cu prezumția de nevinovăție.

8. Consulii generali trebuie să fie oameni de vocație, selectați în acest sens, al capacității de coagulare, prezervare și promovare a identității naționale, personalități cu autoritate și experiență conciliatorie a vieții publice, capabili să inspire o anume efervescență de spiritualitate românească autentică, nu funcționari cu mânecuțe, care se închid în birou și își bagă capul în nisip, ca struțul, când se ivesc evenimente – și de bine, și de rău,  tributari vechii mentalități ostile față de “trădătorii de patrie stabiliți afară”, care încă se perpetuează în MAE. 

Domnule președinte,

Închiderea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a  fost o mare greșeală – dacă vreți și pentru că acest minister era foarte apreciat de toate țările europene cu comunități importante de români.

Ne reamintim că statul român în urmă cu un an și jumătate, prin vocea ministrului Românilor de Pretutindeni, declara că numărul românilor din străinătate depășește 10 milioane de persoane. Pe vremea când România a deținut președinția rotativă UE, ministerul (singurul din Europa) a dat speranțe țărilor UE cu mari comunități de români, lăsând de înțeles că în sfârșit România se ocupă de proprii cetățeni, că România găsește soluții, aducând respect și onoare, inclusiv cetățenilor decedați și abandonați cu sutele prin morgile din Occident.

Acum, mai mult ca oricând trebuie alocat un procent din bugetul României pentru reînființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni.  Pe de o parte, cei 6 (șase) parlamentari pentru Diaspora sunt insuficienți pentru a reprezenta în România–patria mamă  interesele și oportunitățile românilor din afara granițelor. 

Pe de altă parte,  un simplu departament al românilor de pretutindeni fără persoană juridică – situație la care s-a ajuns acum, atașat ca a șaptea roată la căruță pe lângă Secretariatul General al guvernului – nu poate înlocui un minister.  Semnalăm doar diferența de reprezentativitate și de autoritate de stat între un director și un ministru – care poate face diferența de atitudine și audiență atât în vizitele întreprinse în  comunitățile de români, cât și în întâlnirile oficiale cu omologii străini, pentru discutarea și ratificarea condițiilor românilor atât de des abuzați și de nimeni apărați.  

În speranța că cele semnalate mai sus vor avea audiență și rezonanță la Dumneavoastră și la Președinții partidelor parlamentare, vă mulțumim pentru atenție.

Eugen Terteleac, Președintele ARI