Încă din 2008-2009, am reuşit să creez o punte de suflet (şi românească, de durere şi dor…), cu o primă revistă a românilor din California: revista Clipa, condusă de „Director Publisher”, DWIGHT LUCHIAN-PATTON şi de „Editor in Chief”, VERA LUCHIAN-PATTON. Aceştia, precum şi ceilalţi redactori şi colaboratori onorifici (Preot Chris Terhes, Eduard Ovidiu Ohanesian, Viorel Roman, Germania, Rev. Lazar Gog, Mariana Cristescu, Lazar Ladariu, Dr. Emil G. Onet, Gino Dobrescu, Octavian Curpas, Rev. Fr. Aurel Sas, Viorel Baetu, Germania, Nicolae Balint, Romania, Florentin Gurau, Romania) – sunt, toţi, români patrioţi, de mare valoare de Duh şi cărturărească, unii din România, dar, şi mai mulţi dintre ei, români, aruncaţi de valurile unei istorii nedrepte şi vitrege, pe multe alte tărâmuri şi ţărmuri de lume… – şi voiau să afle, prin mine, despre soarta şi, mai ales, semnificaţia profundă a pierderii, de către români/România, a Insulei Şerpilor (Nu vrem să uităm Insula Şerpilor!, Insula Şerpilor – forţa de echilibru mistic a României), despre soarta revoltei tinerilor basarabeni, ridicaţi, cu mâinile goale, cu un curaj părând nebunesc, în aprilie 2009, contra regimului comunistoid al lui Voronin (Requiem pentru Basarabia, România, “moldovenii” şi…”drăguţul de-mpărat”), dar şi adevăruri despre eroi, martiri şi genii româneşti (Sfinţi militari, genii protectoare de neam, mucenici şi martiri ai credinţei: Mihai Eminescu – 1850-1889)…

Deci, erau/sunt într-o “priză” de interes şi de participare spirituală continuă, la viaţa Cetăţii Româneşti! Nu cum sunt cei din jalnic-trădătoarea (de interes naţional), “aplaudaca” şi “yesmen-ita” noastră “intelighenţie” …locală, de doi bani grămada!

…Am fost absolut uluit de promptitudinea cu care Clipa californiană, această revistă a românilor “de peste mări şi ţări” mi-a publicat, ÎN REGIM DE URGENŢĂ, un articol despre neregulile flagrante ale bacalaureatului românesc-2010, organizat de un ministru al cărui loc ar trebui să fie în banca de elev, iar nu pe fotoliul marelui Spiru Haret: ESCROCHERIE MINISTERIALA, IPOCRIZIE AROGANTA ŞI BRIGANDISM PSEUDO-INTELECTUAL (Observaţii asupra asa-zisei probe orale de Romana – 15-17 februarie, bacalaureat 2010)…Aceşti fraţi români, din diaspora, sunt infinit mai vii, deci mai interesaţi de realitatea românească, şi şi-au păstrat forţa şi “viteza de reacţie” faţă de eveniment – INTACTE!!!

…Anul 2010 a însemnat, pentru mine, întâlnirea cu români încă şi mai nostalgici şi (dacă ar fi fost posibil acest lucru…) şi mai „fierbinţi” de dorul de atât de depărtata, spaţial, Patrie – pe care şi-o poartă, precum pe o mare binecuvântare sau blestem, în mijlocul de Vatră, al Sufletului…

În primul rând, cu „timidul” (cum singur se defineşte…dar cât de arzător, în verb!) VIOREL NICULA, acest „factotum” al bravei, splendidei şi de toţi românii americani cititei reviste (…până în Hawaii şi…retur!), din Sacramento/California – Mioriţa USA. Cu o prietenie de un firesc cuceritor, VIOREL NICULA mi-a făcut onoarea de a-mi propune să mă număr printre redactorii revistei sale – şi, fireşte, am acceptat, cu multă bucurie! Mioriţa USA nu se desprinde cu o „iotă ori cirtă”, de „cordonul ombilical” al realităţii – mai ales, de acea realitate asupra căreia românii „diasporeni” au dovedit că pot avea o strălucită, benefică influenţă. Spre exemplu, numărul 38, Anul IV, din mai 2010, a izbândit să realizeze adevărate acte de vigilenţă a Duhului Românesc, de bravură intelectuală şi patriotică:

– A fost prima revistă din lume, care şi-a exprimat condoleanţele, către statul polonez, pentru tragedia de la Smolensk!

– După editorialul Mereu aproape de Polonia, urmează articolul problematizant, faţă de tragedia (şi!) Poloniei contemporane: A căzut un avion…şi, din nou, « a murit puţin » o ţară!, de Adrian Botez.

– Apoi, articolul Simonei Botezan, in memoriam prof. Liviu Librescu (Profesorul Liviu Librescu – în memoria eroului român de la “Virginia Tech”) – Liviu Librescu, profesorul român-erou, cel care, cu preţul vieţii sale, a salvat vieţile studenţilor dintr-o sală a Universităţii Virginia Tech, pe 16 aprilie 2007, atacaţi de un asasin psihopat!!!

– O nouă biserică românească, în zona Los Angeles, a arhim. NICODIM – este semnul de recunoştinţa al preotului Gh. Naghi, pentru împlinirea unui gând măreţ şi sfânt.

– Şi un semnal de alarmă: Ambasada culturii noastre în SUA riscă să se închidă! Le mulţumim…”partidului” şi dlui Director al ICR, Patapieviciu…!!!

…Dar şi în Arizona trăiesc români cu multă NEATINSĂ şi NEÎNTINATĂ vlagă valahă – şi cu şi mai multe amintiri şi doruri… ! Phoenix Mission Magazin şi Arizona New Homes. Prima dintre ele care mi-a făcut onoarea să-mi găzduiască opinii şi comentarii/atitudini cetăţeneşti a fost Phoenix Mission Magazin (prin atât de binevoitorul domn OCTAVIAN CURPAŞ) – care a dovedit nu doar deschidere de comunicare cu tot ce este românesc, în ţara numită România şi în Lumea care « găzduieşte » români – dar şi preocupări şi îngrijorări, foarte sincere şi reale, în legătură cu greşelile şi gafele (şi… « ticăloşiile » !) politicii româneşti contemporane ! Pe de o parte, mi-a făcut onoarea să-mi ofere pagina web pentru interviul meu, luat unui mare Duh Românesc al diasporei româneşti, din Australia – IOAN MICLĂU, pe de alta, recenzia la o carte a dlui Theodor Codreanu (Polemici incorecte politic), carte recenzată şi recenzie (O primă pagină la dosarul procesului, de data aceasta, autentic, al comunismului : « Polemici incorecte politic, de Theodor Codreanu) – care deschideau larg frontul, pentru o discuţie asupra ipocriziei politice mondiale, în general, şi, în particular, asupra neroziei/mişeliei… « cu ştaif » şi « direcţie », a dlui N. Manolescu (preşedinte al USR, ambasador UNESCO la Paris… şi autor al unei incredibil de subiective Istorii a literaturii române!!!) de a-l oferi românilor, drept « canon »-reper spiritual durabil (« în veac » şi… « peste veac » !), pe dl Mircea Cărtărescu, în locul lui… EMINESCU!!!

…Nu pot decât să-i felicit, din străfundul inimii şi sângelui meu, pe aceşti fraţi din depărtări, care se dovedesc atât de aproape de ţară, de România în care mai toţi intelectualii adevăraţi dorm, iar cei « de mucava », confecţionaţi (mediatic !) de regimurile succesive (Iliescu-Constantinescu-Băsescu), se prostituează cu zel, de/cu zor şi…penibil de insistent !

…Cine ştie, poate că n-ar fi o idee chiar stupidă să fie ales viitorul preşedinte al României nu din « Fanarul local », ci din această diaspora neatinsă de Moartea Duhului şi de Boala Cronică a Ne-Veghii de Neam…Cum ziceam într-un articol recent (Cazul Dacia), poate că mediul străin, nu de la început şi nu totdeauna extrem de călduros, în care au fost nevoiţi să se transfere (NU de bunăvoie, ci din pricini total independente de dorinţele şi năzuinţele lor şi ale familiilor lor !) şi să-şi re-înceapă de la zero/să-şi re-clădească, piatră cu piatră, VIAŢA şi ROSTUL FIINŢEI LOR, uneori strângând amarnic din dinţi… – i-a făcut pe aceşti buni, vii şi, deci, calzi până la incandescenţă, români – să se potrivească la spusele lui Petre Ţuţea, despre diferenţa dintre caracterul-profilul moral şi comportamental al « românilor de curte/domestici », şi cel al aromânilor – din Grecia, Bulgaria, Serbia etc. – unde, în fiece noapte (…şi nu acum o mie de ani, ci chiar în anul de graţie 2010 !!!), sunt siliţi să-şi apere, cu toporul în mână, la poarta gospodăriei lor, dreptul la existenţă fizică ! – sunt siliţi să-şi apere, deci, existenţa lor şi a familiei lor, în faţa unor « băştinaşi » profund xenofobi, care ies din cârciumi « pentru a bea sânge de valah blestemat » : « “Mă întreba Marin Preda cum era cu macedo-românii şi i-am zis : domnule Preda, macedo-românii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută.Iar eu şi dumneata, pe lângă ei, avem forţa domestică de raţe.Macaim. Am stat cu macedo-români în temniţă. Ii băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.”

…Da, mulţi dintre românii-gazetari, din SUA, se potrivesc (destul, ba chiar surprinzător de bine!) acestui “tipar ţuţian”…Este o temă de reflecţie (şi de ruşine, pentru noi, “domesticii măcăitori”…), nu credeţi?!