Incendiu la o hala din Nusfalau
28 ianuarie 2020
NU EXISTĂ CAZURI CONFIRMATE DE CORONAVIRUS ÎN JUDEȚUL SĂLAJ!
13 martie 2020

Polițiștii din Jibou în acțiune

Polițiștii din Jibou au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului și a persoanei, dar și pentru menţinerea unei atitudini prudente în trafic.  La acțiuni au participat poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, dar şi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.  

În perioada 20-22 februarie a.c., polițiștii au efectuat 38 de controale, la unităţi comerciale, la obiective asigurate cu pază, precum şi la unităţi de alimentaţie publică, fiind legitimate 89 de persoane.

De asemenea, au fost constatate 12 infracţiuni (patru au fost constatate în flagrant), din care o infracţiune la regimul circulaţiei rutiere, opt de natură judiciară, iar diferenţa au constituit alte fapte.

Tot în cadrul acțiunii au fost identificați autorii în 12 dosare penale.

În perioada de referinţă, poliţiştii au aplicat 229 de sancţiuni contravenţionale, din care 32 la Legea 61/1991, nouă la Legea 12/1990, o sancţiune la Legea 333/2003,  141 la regimul circulaţiei rutiere şi 32 la Legea 171/2010, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.

Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la suma de 150740 de lei.

Totodată, au fost reţinute 13 permise de conducere, şase certificate de înmatriculare, precum bunuri în valoare de 4448,72 lei.

La activităţi au participat jandarmi şi reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic.  – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *