Delegația ACoR la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: reforma administrativ-teritorială trebuie să țină cont de realitățile comunelor din România

Inspectorul şcolar general Gheorghe Bancea la PODCAST ZTV, David Kiss moderator
30 octombrie 2026
Doi dintre cei trei minori dispăruți au fost găsiți
31 octombrie 2026

Delegația ACoR la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: reforma administrativ-teritorială trebuie să țină cont de realitățile comunelor din România

𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐈𝐂𝐀𝐓 𝐝𝐞 𝐏𝐑𝐄𝐒𝐀̌ -𝐀𝐂𝐨𝐑,

Delegația Asociației Comunelor din România (ACoR), condusă de președintele Emil DRĂGHICI, a participat vineri, 30 octombrie 2026, la o întâlnire de lucru cu Marcel-Alexandru STOICA, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, având ca principal subiect reforma administrativ-teritorială și posibila comasare a comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori.
Întâlnirea a avut loc în contextul intenției Guvernului de a iniția o reformă administrativ-teritorială care ar putea viza 429 de localități cu populație redusă. Potrivit declarațiilor publice ale ministrului, într-o primă etapă ar urma să fie încurajată comasarea voluntară, fiind analizată și posibilitatea unei reorganizări obligatorii, cu efecte începând de la alegerile locale din 2028. Deocamdată, aceste măsuri se află în etapa de analiză și consultare, nefiind concretizate într-un proiect de lege publicat oficial.
Din delegația ACoR au făcut parte:
•⁠ ⁠Emil DRĂGHICI, președintele ACoR, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița;
•⁠ ⁠Mariana GÂJU, președintele Filialei Județene Constanța a ACoR, primarul comunei Cumpăna;
•⁠ ⁠Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, președintele Filialei Județene Sibiu a ACoR, primarul comunei Sadu;
•⁠ ⁠Vasilică DIACONU, președintele Filialei Județene Prahova a ACoR, primarul comunei Măgurele;
•⁠ ⁠Ghiorghe BUTE, președintele Filialei Județene Galați a ACoR, primarul comunei Scânteiești;
•⁠ ⁠Nicolae PANDEA, președintele Filialei Județene Călărași a ACoR, primarul comunei Ștefan cel Mare;
•⁠ ⁠Nicolae-Liviu DASCĂLU, prim-vicepreședintele Filialei Județene Argeș a ACoR, primarul comunei Mărăcineni;
•⁠ ⁠Csaba BONCIDAI, prim-vicepreședintele Filialei Județene Sălaj a ACoR, primarul comunei Pericei;
•⁠ ⁠Eugen ION, președintele Filialei Județene Tulcea a ACoR, primarul comunei Jurilovca;
•⁠ ⁠Gheorghe DAMIAN, președintele Filialei Județene Alba a ACoR, primarul comunei Ciugud;
•⁠ ⁠Dan CÂRLAN, președintele Sindicatului Național SCOR;
•⁠ ⁠Daniela-Irina ȘOFINEȚI, consilier administrație publică în aparatul executiv al ACoR.
ACoR: pragul de 1.500 de locuitori nu poate fi singurul criteriu pentru comasarea comunelor
Asociația Comunelor din România consideră că reforma administrativ-teritorială trebuie să țină cont de realitățile fiecărei comunități, nu doar de numărul locuitorilor.
În documentul „Crezul comunelor – Un apel pentru o reformă care pornește de la oameni”, din 28 octombrie 2026, ACoR atrage atenția:
„O comună nu este doar o cifră într-un tabel bugetar. Este locul în care oamenii își rezolvă problemele de zi cu zi, își cresc copiii, își păstrează memoria și duc mai departe o cultură locală”.
ACoR susține că orice propunere de comasare trebuie fundamentată pe evaluarea capacității administrative, a veniturilor și cheltuielilor reale, a distanțelor dintre sate și a accesului cetățenilor la servicii medicale, educație, transport și servicii publice.
Reducerea numărului de primării nu garantează automat economii bugetare sau servicii mai bune. Beneficiile unei eventuale reorganizări trebuie demonstrate prin analize transparente, care să includă costurile și impactul asupra comunităților.
Consultarea cetățenilor și protejarea identității locale
ACoR consideră esențial ca orice reformă să fie precedată de informarea și consultarea reală a cetățenilor, cu respectarea autonomiei locale și a particularităților fiecărei comunități.
Asociația atrage atenția asupra necesității protejării patrimoniului, tradițiilor și identității locale și susține analizarea unor alternative la comasare, inclusiv cooperarea între comune pentru furnizarea în comun a serviciilor publice.
Liga primarilor comunelor sub 1.500 de locuitori
În contextul dezbaterilor privind reforma administrativ-teritorială, ACoR a elaborat un proiect de decizie pentru constituirea Ligii primarilor comunelor sub 1.500 de locuitori, structură destinată reprezentării intereselor comunităților cu populație redusă.
Liga ar urma să identifice problemele specifice acestor comune, să formuleze propuneri și să asigure participarea organizată a primarilor la consultările privind reforma.
Asociația Comunelor din România susține îmbunătățirea eficienței administrative și utilizarea responsabilă a fondurilor publice, dar consideră că orice schimbare trebuie să pornească de la nevoile cetățenilor și să respecte autonomia locală.

Biroul de presă ACoR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *