

Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2026, debutează cu probele de evaluare a
competențelor care se vor desfășura, în perioada 3-7 august 2026.
În județul Sălaj, 364 absolvenți de liceu (247 din promoția curentă și 117 din promoțiile
anterioare) s-au înscris pentru a susține probele scrise (integral sau parțial, în funcție de rezultatele
obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare).
Pentru buna organizare și desfășurare a Examenului Național de Bacalaureat, a fost pregătit un
Centru de Examen și un Centru Zonal de Evaluare, ambele la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”
Zalău.
Toate probele scrise încep la ora 9 și sunt monitorizate audio-video. Timpul de lucru efectiv este
de trei ore. Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe etc.,
care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc
electronic de calcul/comunicare. Introducerea materialelor interzise în sala de examen duce la eliminarea
candidatului, indiferent dacă aceste materiale au fost utilizate sau nu.
Probele scrise ale Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2026, se vor
desfășura, după următorul calendar:
10 august 2026 – proba scrisă la limba și literatura română ;
11 august 2026 – proba obligatorie a profilului (matematică și istorie);
12 august 2026 – proba la alegere a profilului și specializării;
13 august 2026 – proba scrisă la limba și literatura maternă
La fel ca în sesiunea iunie-iulie 2026, evaluarea va fi digitalizată. Mai exact, lucrările scrise ale
candidaților vor fi scanate și încărcate pe o platformă destinată evaluării digitalizate. Astfel, prin
intermediul unei aplicații, profesorilor li se vor repartiza, în mod aleatoriu, lucrări scanate din județe
diferite ale țării (altele decât județul de origine), iar evaluarea se va realiza în laboratoare de informatică.
Primele rezultate vor fi afișate, în data de 18 august 2026 (până la ora 12). Candidații care susțin
Examenul de Bacalaureat 2026 pot solicita vizualizarea lucrării scrise, înainte de a depune contestația.
Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor se vor realiza în aceeași zi, în intervalul orar 14 -18,
precum și în zilele de 19 și 20 august 2026. Rezultatele finale vor fi publicate, după soluționarea
contestațiilor, în data de 24 august 2026.
Examenul Național de Bacalaureat se consideră promovat, dacă sunt îndeplinite, cumulativ,
următoare condiții: absolvenții studiilor liceale au susținut probele de evaluare a competențelor; au fost
notați cu minimum 5 la fiecare probă scrisă; au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.
Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj