

Cu prilejul Zilei Pompierilor din România, vă transmit întreaga mea apreciere și recunoștință pentru curajul, devotamentul și profesionalismul cu care sunteți mereu alături de oameni.
Misiunea dumneavoastră înseamnă responsabilitate, sacrificiu și, de multe ori, punerea propriei vieți în slujba salvării celorlalți. Pentru toate acestea, meritați respectul și admirația noastră.
Vă doresc sănătate, putere, împliniri și cât mai multe misiuni încheiate cu bine!
La mulți ani și Dumnezeu să vă ocrotească în fiecare misiune!
Florin Florian
Primarul municipiului Zalău