

A fost demarată procedura de recepție la terminarea lucrărilor aferente obiectivului
de investiții „Creșterea eficienței energetice a Liceului Pedagogic Gheorghe Șincai din
Municipiul Zalău – etapa 2”.
Procedura de recepție s-a desfășurat în prezența conducerii Primăriei Municipiului
Zalău, a reprezentanților constructorului, proiectantului, diriginților de șantier, a
reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții, a reprezentanților
Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și a persoanelor implicate în
implementarea proiectului.
În cadrul proiectului au fost realizate lucrări de eficientizare energetică și
modernizare a celor trei corpuri de clădire ale unității de învățământ – Corpul A,
Corpul B și cantina. Intervențiile au inclus izolarea termică a fațadelor, a planșeelor și
a acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea șarpantelor și a
învelitorilor, modernizarea finisajelor interioare, înlocuirea pardoselilor și a ușilor
interioare, precum și reconfigurarea grupurilor sanitare, inclusiv amenajarea unor
grupuri sanitare și rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Totodată, au fost modernizate instalațiile electrice și termice, fiind montate corpuri
de iluminat LED, sisteme de detecție și semnalizare incendiu, paratrăsnete, cortine
antifoc și senzori de flacără. Pentru creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor
regenerabile de energie au fost instalate panouri fotovoltaice, panouri solare termice și
pompe de căldură aer-apă. De asemenea, au fost realizate sisteme de climatizare, au
fost înlocuite rețelele de distribuție a agentului termic și corpurile de încălzire, iar
pentru siguranța utilizatorilor au fost executate instalații de hidranți interiori și
exteriori, deservite de un rezervor subteran comun pentru toate cele trei clădiri.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență
(PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării, în baza contractului de finanțare în valoare
de 17.505.597,70 lei, finanțare nerambursabilă acordată Municipiului Zalău. Valoarea
finală a contractului de lucrări este de 26.078.247,02 lei cu TVA.