Lucian Bode: încă un pas spre un obiectiv pe care l-am susținut încă din anul 2020

Sorin Criste: În cadrul Societății Citadin este operațional serviciul de coșerit
21 octombrie 2026
Azi dr. Eugen Iurcovschi, medic specialist vine la PODCAST ZTV, cu Anca Schlachter
21 octombrie 2026

Lucian Bode: încă un pas spre un obiectiv pe care l-am susținut încă din anul 2020

Astăzi am participat la ceremonia de lansare a utilajului de forare pentru Secțiunea Nord a Magistralei 6. Pentru mine, acest moment înseamnă încă un pas spre un obiectiv pe care l-am susținut încă din anul 2020.

Vorbim despre 14,2 kilometri, 12 stații și o legătură directă între rețeaua de metrou a Bucureștiului și Aeroportul Internațional Henri Coandă. Otopeni este principala poartă aeriană de intrare în România, cu peste 17 milioane de pasageri în 2025. Conectarea lui eficientă cu orașul este o necesitate pentru o capitală europeană.

Pentru mine, acest proiect are și o semnificație aparte.

În 2020, în mandatul meu la Ministerul Transporturilor, proiectul a trecut în etapa concretă: a fost desemnat constructorul pentru prima secțiune, 1 Mai – Tokyo, a fost publicată documentația de licitație pentru secțiunea care ajunge efectiv la aeroport, iar Ministerul Transporturilor și Metrorex au semnat contractul de finanțare de peste 6,3 miliarde de lei, din care aproximativ 2,36 miliarde de lei fonduri europene nerambursabile. Tot atunci am obținut sprijinul partenerilor japonezi pentru folosirea creditului JICA, acordat încă din 2010 și lăsat ani de zile neutilizat.

Au existat și voci care au contestat necesitatea Magistralei 6. Eu am susținut includerea ei în Planul investițional și în prima propunere de finanțare prin PNRR, din decembrie 2020, pentru că am crezut în legătura de metrou până la aeroport.

Succesorul meu a avut altă viziune: a contestat public utilitatea proiectului, a suspendat secțiunea spre aeroport, iar în mandatul său M6 a fost eliminată din forma finală a PNRR. Marile proiecte au nevoie de viziune, curaj și continuitate. Nu de un nou început de fiecare dată când se schimbă ministrul.

Tot în 2020 am dat în circulație Magistrala 5, metroul din Drumul Taberei, după nouă ani de lucrări. Iar în decembrie 2020 a devenit operațională conexiunea feroviară directă dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Trenul și metroul fac parte din același ecosistem de transport de care Bucureștiul are nevoie: conexiuni rapide, alternative reale și transferuri eficiente.

Îi felicit pe toți cei care au dus acest proiect mai departe, indiferent de ciclurile electorale sau de schimbările administrative. Continuitatea înseamnă să construiești pe ceea ce s-a făcut, nu să o iei mereu de la zero.

Felicit conducerea Metrorex, constructorii, proiectanții, inginerii, muncitorii și partenerii japonezi de la JICA. Fiecare etapă realizată ne apropie de momentul în care această investiție va servi călătorii.

Magistrala 6 nu este despre un ministru, un guvern sau un mandat. Este despre milioanele de călători care vor beneficia de un transport modern, rapid și predictibil, despre reducerea traficului și despre dezvoltarea Bucureștiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *