
În octombrie 2025, în calitate de președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, am organizat o vizită de lucru la Constanța, ocazie cu care am avertizat că relevanța strategică a Portului Constanța și a infrastructurii energetice din Marea Neagră va crește, dar și că provocările vor fi pe măsură.
Tot atunci, am prezentat membrilor Comisiei pentru transporturi și infrastructură un brief privind situația de securitate din regiune și principalele evoluții posibile de la momentul respectiv.
Din păcate, temerile pe care le-am exprimat atunci cu privire la posibile acțiuni ostile îndreptate împotriva infrastructurii energetice din zona Neptun Deep s-au adeverit mult mai devreme decât anticipam!
Drona maritimă identificată astăzi în apropierea infrastructurii strategice din perimetrul Neptun Deep, neutralizată prin intervenția Forțelor Aeriene Române, confirmă gravitatea provocărilor cu care România se confruntă la Marea Neagră.
România are nevoie de o capacitate integrată de supraveghere, avertizare timpurie, protecție a infrastructurii critice și reacție rapidă, construită împreună cu partenerii europeni și aliații NATO.
Felicit Forțele Aeriene Române și toate structurile implicate pentru intervenția promptă de astăzi. În același timp, solicit reprezentanților Guvernului României să accelereze toate demersurile necesare pentru operaționalizarea urgentă a Hub-ului european de securitate maritimă la Constanța, astfel încât consolidarea protecției infrastructurii critice din Marea Neagră să fie cu adevărat credibilă!
România are o oportunitate istorică, dar și o responsabilitate pe măsură!