

Primăria Municipiului Zalău continuă investițiile în infrastructura destinată
transportului alternativ prin implementarea proiectului „Amenajare piste de biciclete pe
traseul cursurilor de apă din Municipiul Zalău”.
Investiția contribuie la dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde și urmărește
promovarea mobilității urbane durabile, prin încurajarea utilizării bicicletei ca alternativă de
deplasare. Totodată, proiectul are un impact pozitiv asupra reducerii poluării, îmbunătățirii
calității vieții și creșterii atractivității spațiului urban din municipiul Zalău.
În cadrul proiectului au fost amenajate trei trasee de piste pentru biciclete, cu o
lungime totală de 2.569 de metri, respectiv pe Valea Zalăului (1.492 m), Valea Pietriș (320
m) și Valea Sărmaș (757 m).
Lucrările se află în etapa finală de execuție și se desfășoară conform graficului de
implementare, termenul contractual de finalizare fiind stabilit pentru luna august 2026. După
finalizarea lucrărilor, recepția investiției va avea loc în termen de 30 de zile, în conformitate
cu prevederile contractuale.
În cadrul investiției au fost amenajate piste pentru biciclete cu o lățime de până la 2,40
metri, încadrate de borduri din beton, au fost realizate lucrările de semnalizare rutieră
orizontală și verticală, au fost montate 20 de rastele pentru biciclete și 25 de bănci, precum
și un sistem modern de iluminat public cu aparate de iluminat LED. Totodată, proiectul a
inclus construirea unei punți metalice peste Valea Zalăului, în zona Lidl, a unui podeț peste
Valea Pietriș, precum și executarea zidurilor de sprijin și montarea parapetelor metalice în
zonele în care acestea au fost necesare pentru siguranța utilizatorilor.
Finanțarea proiectului, în valoare de 2.929.006,50 lei cu TVA, a fost obținută prin
Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin această investiție, Municipiul Zalău își consolidează infrastructura destinată
mobilității urbane durabile, oferind cetățenilor condiții moderne și sigure pentru deplasarea
cu bicicleta și contribuind la dezvoltarea unui oraș mai prietenos cu mediul.