

Siguranța nu intră în vacanță! Pompierii sălăjeni din nou în mijlocul copiilor!
Astăzi, 8 iulie, pompierii sălăjeni, împreună cu voluntarii ISU, au participat la o sesiune de instruire și informare preventivă organizată la Școala Gimnazială „Porolissum” din municipiul Zalău.
Pe parcursul activității, copiii au învățat cum să adopte un comportament corect în diferite situații de urgență și au dobândit noțiuni privind acordarea primului ajutor de bază. Partea teoretică a fost completată de demonstrații practice, menite să faciliteze înțelegerea și aplicarea informațiilor prezentate transformând activitatea într-o experiență interactivă.
De asemenea, copiii au avut ocazia să descopere o autospecială de intervenție și tehnica din dotarea acesteia, aflând care este rolul echipamentelor folosite în misiunile de salvare. Momentul a stârnit interesul și curiozitatea copiilor, care au adresat numeroase întrebări și au aflat mai multe despre activitatea pompierilor.
Ne-am bucurat să întâlnim copii implicați, curioși și receptivi și le mulțumim organizatorilor pentru invitație și primirea călduroasă!