

La data de 21 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Sălaj au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe drumul județean 191C, în localitatea Crasna.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din comuna Florești, județul Cluj.
Întrucât acesta a avut un comportament suspect în momentul în care a fost întrebat dacă a consumat alcool sau alte substanțe, polițiștii au procedat la testarea sa cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru confirmarea rezultatului indicat de aparat și pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate.
În cauză, polițiștii Serviciului Rutier Sălaj continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Serviciul Rutier Sălaj reamintește participanților la trafic faptul că alcoolul și substanțele psihoactive afectează capacitatea de a conduce, reduc timpul de reacție și cresc semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere grave.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, vă recomandăm:
• nu conduceți niciodată după ce ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive;
• dacă ați consumat alcool, apelați la un conducător auto desemnat, la un taxi sau la alte mijloace de transport;
• nu acceptați să fiți transportați de persoane despre care știți sau bănuiți că au consumat alcool ori droguri;
• manifestați responsabilitate și respectați regulile de circulație;
• sesizați autorităților situațiile în care observați persoane care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, iar respectarea normelor de circulație poate salva vieți. – Poliția Sãlaj