

La data de 21 iunie a.c., în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri de 19, respectiv 22 de ani, ambii din comuna Horoatu Crasnei, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
În cursul acestei zile, cei doi au fost prezentați magistraților din cadrul Judecătoriei Zalău, care au dispus față de aceștia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În fapt, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că, într-o parcare din cartierul Dumbrava, din municipiul Zalău, avea loc un scandal între trei persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Ordine Publică, iar în urma primelor verificări efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, a izbucnit un conflict între cei doi tineri, de 19 și 22 de ani, și un bărbat de 30 de ani, din comuna Românași.
În urma conflictului verbal, cei doi tineri l-ar fi agresat fizic pe bărbat, aplicându-i mai multe lovituri, după care au părăsit locul faptei înainte de sosirea echipajelor de poliție.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ambulanței, bărbatul fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
La scurt timp, cei doi tineri au fost identificați de polițiști și conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, iar în urma probatoriului administrat, față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj. – Poliția Sãlaj