Alexandru Bora – Le mulțumesc colegilor din PNL Sălaj

Cinci lideri ai PNȚCD Sălaj au decis să intre în echipa PNL
18 aprilie 2019
Paul Maghiu – Vorbim de un buget al sărăciei și al subdezvoltării
19 aprilie 2019

Alexandru Bora – Le mulțumesc colegilor din PNL Sălaj

Alexandru Bora – Le mulțumesc colegilor din PNL Sălaj pentru modul deschis  în care ne-au primit. Opțiunea noastră este, în opinia

mea, una firească. Nu mai puteam sta captivi într-un partid condus abuziv de un individ care și-a bătut joc de valorile creștin democrației, de amintirea lui Iuliu Maniu și Corneliu Coposu. În momentul în care Pavelescu a transformat PNȚCD  într-o anexă a PSD, eu și colegii mei am luat decizia de a ne alătura PNL. A contat mult în decizia noastră și faptul că PNL este membru în cea mai importantă familie europeană – Partidul Popular European, formațiune în care PNȚCD a fost deschizător de drumuri pentru partidele creștin democrate și de centru dreapta din România. Alături de noi mai sunt în Sălaj zeci și sute de membri și simpatizați ai creștin democrației care ne vor urma.  România, în general, și Sălajul, în special, trebuie eliberată de sub conducerea incompetentă a PSD, iar eforturile noastre vor viza în primul rând obținerea unui scor cât mai bun la europarlamentare, iar mai apoi și la prezidențiale, locale și parlamentare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *