Anda Ciobanu a fost realeasă în funcția de președintă a OFSD Sălaj

Povestea lui Dj SAVA la PODCAST ZTV cu Anca Schlachter
8 mai 2026

Anda Ciobanu a fost realeasă în funcția de președintă a OFSD Sălaj

În urma conferinței organizației județene, eveniment care a reunit reprezentante ale organizației, lideri politici și susținători ai social-democrației din județ.

Din noua echipă de conducere fac parte, în calitate de prim-vicepreședinți, Ioana Mihaela Ghiurco și Ana Maria Cadar, iar funcția de secretar executiv va fi ocupată de Anda Rus.

Realegerea Andei Ciobanu confirmă susținerea de care aceasta se bucură în cadrul organizației și continuarea proiectelor dedicate implicării femeilor în viața publică și politică din județul Sălaj.

„Uneori, cele mai puternice momente nu sunt cele în care vorbești. Sunt cele în care privești în jur și realizezi câți oameni aleg să creadă în tine. Plec din această zi cu multă recunoștință, emoție și cu și mai multă responsabilitate după încrederea primită pentru funcția de președinte OFSD Sălaj”, a declarat Anda Ciobanu.

Aceasta le-a mulțumit colegelor din organizație, pe care le-a descris drept „femei puternice, implicate și curajoase”, subliniind că obiectivul comun rămâne construirea unei organizații unite și apropiate de oameni.

La eveniment au fost prezenți și mai mulți lideri politici și reprezentanți ai partidului, printre care Simona Bucura-Oprescu, Maria Lazăr și Ionel Ciunt, cărora Anda Ciobanu le-a transmis mulțumiri pentru susținerea acordată organizației.

În mesajul său, președinta realeasă a evidențiat și rolul important al femeilor în politică și societate.

„Într-o perioadă în care oamenii au nevoie mai mult ca oricând de echilibru și de sinceritate, cred că politica trebuie să revină la ceea ce contează cu adevărat: respect, muncă și grijă pentru comunitate. Merg mai departe cu aceeași convingere că politica trebuie făcută pentru oameni, nu pentru funcții. Cu responsabilitate. Cu implicare. Și cu suflet”, a transmis Anda Ciobanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *