Lucian Bode: PSD conduce România spre zona eurosceptică, iliberală, populistă, antioccidentală

Lucian Bode: Alegerile din 26 Mai un Test Decisiv
29 martie 2019
Sorin Budacan candidat pentru Romania
3 aprilie 2019

Lucian Bode: PSD conduce România spre zona eurosceptică, iliberală, populistă, antioccidentală

Am intrat în linie dreaptă în ceea ce privveşte prima confruntare electorală a anului 2019.

 

Anul 2019 este, în opinia mea, un an critic pentru democraţia românească, un an al opţiunilor strategice pe termen lung, pentru România.

Interesul stângii socialiste, al PSD, este, pe de o parte, dovedit în ultimii 29 de ani, să preia toată puterea, să-şi subordoneze toate instituţiile statului (modificând legi, HG, norme…), iar pe de altă parte aceeaşi stângă socialistă conduce România spre zona eurosceptică, iliberală, populistă, antioccidentală.

Şi din aceste motive consider alegerile europarlamentare din 26 mai ca fiind un test decisiv pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an.

Schimbarea acestui regim politic sinistru, PSD-ALDE, care condamnă România la subdezvoltare, va începe odată cu alegerile din 26 mai 2019. Despre cum abordează PNL aceste alegeri o să vorbesc astăzi împreună cu actualul şi viitorul europarlamentar, domnul Daniel Buda.

De ce PNL? Ce au realizat europarlamentarii liberali în actualul mandat pentru România şi pentru români? Care  sunt priorităţile noastre în UE?! Sunt întrebări la care îl invit pe domnul Daniel Buda să vă răspundă!

 

Daniel Buda: Referitor la listele de candidaţi pentru europarlamentare şi parafrazând un slogan al PSD, pot spune şi eu că România merită mai mult! Da, merită mai mult decât o analfabetă funcţional precum Maria Grapini, mai mult decât un popă răspopit, mai mult decât Dăncilă,  un premier iresponsabil, care ne face de ruşine la nivel internaţional, mai mult decât Dragnea, Iordache, Nicolicea…

PNL a dovedit că are reprezentanţi apreciaţi în UE, europarlamentari responsabili şi implicaţi, iar PPE (familia europeană din care facem parte) este cea maai importantă forţă politică din Europa.

În această perioadă de precampanie PNL Sălaj a fost, respectiv, urmează să fie implicată într-o serie de acţiuni politice pe care vă rog să-mi permiteţi să le menţionez pe scurt:

*47 de liberali sălăjeni au participat pe data de 16 martie 2019 la Bucureşti la Summit-ul Liderilor Locali şi Regionali ai PPE, un eveniment politic de excepţie care cu adevărat a pus România pe harta UE prin prisma deciziilor asumate de către PPE, prin prisma personalităţilor participante la acest eveniment

*în ultimele trei săptămâni, organizaţia PNL Sălaj şi-a propus şi a reuşit să obţină semnăturile a peste 17.000 de sălăjeni în vederea susţinerii listei PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Este mult, este puţin, rezultatul votului din 26 mai ne va confirma ce au însemnat pentru PNL Sălaj aceste semnături de susţinere; eu le mulţumesc tuturor militanţilor liberali implicaţi în această acţiune de strângere de semnături, desigur, în primul rând, le mulţumesc tuturor sălăjenilor care au semnat pentru susţinerea listei PNL;

Apropo de numărul de semnături, înţeleg că PSD Sălaj, adversarul nostru politic, a reuşit să strângă aproximativ 15.000 de semnături!

*Duminică, 31 martie 2019, aproximativ 400 de liberali sălăjeni vor participa la Cluj-Napoca la o acţiune politică la care sunt aşteptaţi peste 4.000 de membri şi simpatizanţi PNL din cele şase judeţe care compun Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.

În continuare, ne propunem să ajungem în mijlocul cât mai multor comunităţi din Sălaj, alături de Daniel Buda, Rareş Bogdan şi ceilalţi candidaţi, să vorbim cu cât mai mulţi sălăjeni din mediul rural şi mediul urban. În fiecare oraş, în fiecare sat, pe fiecare stradă, scară de bloc sau uliţă vom prezenta programul nostru pentru următorii 5 ani în PE şi candidaţii pe care-i propunem, precum şi importanţa acestor alegeri pentru România şi pentru sălăjeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *