Plangere penala la DNA impotriva deturnarii de catre Guvern a fondurilor de malpraxis

Sedinta Consiliului local Cehu Silvaniei din luna Aprilie 2015
1 mai 2015
Bode: Ponta nu se dezminte, fura si minte
9 mai 2015

Plangere penala la DNA impotriva deturnarii de catre Guvern a fondurilor de malpraxis

Se solicită cercetarea funcționarilor din cadrul Guvernului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

publice, care în anii 2013 și 2014 au respins două inițiative legislative de modificare a legii malpraxisului, inducând în eroare plenul Senatului cu declarații mincinoase privind soluționarea neregulilor din acest domeniu prin iminenta depunere în Parlament a unui proiect de lege a Guvernului, promisiune neîndeplinită nici până în prezent, pacienții beneficiind în medie de 5% din sumele plătite de medici pentru asigurările obligatorii de malpraxis, restul banilor fiind deturnați prin lege către companiile de asigurări.

 

 

Potrivit Legii care reglementează domeniul malpraxisului, medicii sunt obligați să plătească societăților de asigurare contravaloarea poliței de asigurare, pentru ca acestea să despăgubească pacienții prejudiciați.

 

În realitate, erorile medicale, când acestea sunt constatate în instanță, sunt suportate din banii proprii ai medicilor, iar sumele plătite anterior către societățile de asigurări sunt deturnate abuziv de asigurători care prejudiciază, atât pacienții, cât și personalul medical.

 

Procentul care revine pacienţilor prejudiciaţi, din sumele colectate de către companiile de asigurări pentru asigurările obligatorii de malpraxis medical, este în continuă scădere, în anul 2011 fiind de 6%, în anul 2012 de 5% și în anul 2013 de 2%, detalii aici: http://www.tody.ro/document/2013-09-25-Daune-platite-in-2012-pentru-asigurarile-de-malpraxis-media-despagubilor

 

Astfel, totalul plăților pentru asigurările de malpraxis subscrise în anii 2007-2014 a fost de aproximativ 40 milioane EUR (137.312.043 lei), iar suma rămasă neutilizată pentru despăgubiri în această perioadă, deci de care pacienții prejudiciați nu au putut beneficia, deși acești bani au fost colectați tocmai în scopul dezdăunării lor, a fost de aproximativ 17 milioane de EUR (69.981.335 lei), conform datelor furnizate de ASF, detalii suplimentare aici: http://www.tody.ro/document/2015-03-02-Raspuns-la-Intrebare-catre-ASF-privind-sumele-incasate-pt-malpraxis-si-ramase-neutilizate

 

În vederea stabilirii ordinii de drept față de aceste situații, în repetate rânduri am semnalat Guvernului aceste uriașe nedreptăți prin declarații politice, interpelări și prin multiple comunicate de presă, iar în anii 2013 și 2014, am depus la Senat două inițiative legislative pentru modificarea Legii malpraxisului medical.

 

Potrivit legii de funcționare a Guvernului, acesta avea obligația de a iniția din oficiu proiecte de lege pentru „apărarea ordinii de drept, a drepturilor cetățenilor și de a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național economic și social”.

 

Funcționarii Guvernului care aveau obligația de serviciu să modifice această situație revoltătoare a pacienților și personalului medical, nu numai că au fost împotriva modificărilor propuse la această lege, ci au și susținut faptul că au inițiat ei înșiși un proiect de lege.

 

Însă, membrii Guvernului au încălcat, atât rolul acestuia, cât și atribuțiile de serviciu stabilite de lege, întrucât nu au depus la Parlament Proiectul de lege pentru remedierea problemei fondurilor colectate din asigurările de malpraxis, așa cum au promis în Plenul Senatului, și, în plus, au emis avize negative pentru cele două inițiative legislative depuse de subsemnatul la Senat.

 

Prin acest comportament iresponsabil, funcționarii Guvernului au comis un abuz în serviciu contra intereselor publice, contribuind, practic, la continuarea deturnării fondurilor obținute din asigurările obligatorii de malpraxis, prin declarații mincinoase despre soluționarea neregulilor din acest domeniu privind depunerea de către Guvern a unui Proiect de lege la parlament, fapt ce nu s-a realizat nici până în prezent.

 

Astfel, până în prezent, nu s-a putut remedia problema utilizării fondurilor societăților de asigurări, provenite din contribuțiile obligatorii ale medicilor dar utilizate de companiile de asigurări în cu totul alte scopuri.

 

Din aceste considerente, în data de 7 mai 2015, am solicitat cercetarea funcționarilor Guvernului responsabili, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută și pedepsită de art. 17 lit d din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, detalii aici: http://www.tody.ro/document/2015-05-07-Senator-Valeriu-Todirascu-Plangere-penala-DNA-functionari-Guvern-abuz-in-serviciu-fonduri-malpraxis

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *