
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii ASP şi CAS Sălaj au prezentat o informare privind modul de derulare a Programului Naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. Nu în ultimul rând, în cadrul întâlnirii de astăzi, prefectul Andrei Todea a prezentat o analiză a activităţii serviciilor publice deconcentrate – la nivelul primului semestru, realizată în baza monitorizării efectuate de serviciul de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului.
Referitor la acest subiect, prefectul Todea a declarat că „sunt mulţumit că am reuşit să avem o colaborare bună cu instituţiile deconcentrate, iar datele prezentate astăzi sunt foarte utile pentru noi, din perspectiva îmbunătăţirii activităţii în viitor. Ca un prim aspect, avem în vedere ca în perioada următoare – înafara raportărilor lunare – să realizăm un program de monitorizare, care să cuprindă mai multe întâlniri directe între reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi cei ai deconcentratelor.”
La întâlnirea de astăzi, alături de prefectul Todea a mai participat subprefectul Vegh Alexandru şi reprezentanţi ai Cancelariei Prefectului.