12 persoane amendate pentru ca nu detineau certificat de producator

Jandarmii salajeni vor asigura linistea la manifestarile de Zilele Orasului Simleu-Silvaniei
14 iulie 2011
Biciclist si mopedist autoaccidentati
14 iulie 2011

12 persoane amendate pentru ca nu detineau certificat de producator

În cursul zilei de miercuri, agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au desfăşurat o acţiune în piaţa agroalimentară din centrul municipiului, pe linia respectării prevederilor HG nr. 661 din 12.07.2001, modificată, privind eliberarea certificatului de producător.

 

Cu această ocazie, au identificat 12 persoane care efectuau acte de comerţ cu încălcarea legislaţiei amintite mai sus (nu deţineau certificat de producător). Toţi  au fost sancţionaţi contravenţionale, în baza aceluiaşi act normativ. De asemenea, administratorul pieţei, a fost sancţionat contravenţional, pentru neorganizarea acţiunilor de control de către administratorul pieţei şi neluarea de către acesta a măsurilor pentru îndepărtarea din piaţă a persoanelor care nu posedă certificat de producător (art.10, lit.c). De asemenea, o persoană nu a putut prezenta acte de provenienţă pentru marfa expusă la vânzare, fiind sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate se ridică la aproximativ 9.000 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *