1 Martie scumpeste pasaportul temporar

Problema arhivelor firmelor lichidate inca nesolutionate
2 martie 2010
4 accidente uşoare la acest sfârşit de săptămână
2 martie 2010

1 Martie scumpeste pasaportul temporar

Zalău, 1 martie 2009 – Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) informează că, începând cu data de 1 martie 2009, taxa privind costul unui paşaport temporar este de 80 de lei, faţă de 64,2 lei cât a fost până în prezent. În cazul în care plata taxei s-a făcut anterior datei de 1 martie, sunt acceptate chitanţele prin care se face dovada plăţii taxei de 64,2 lei.

Cuantumul celorlalte taxe necesare eliberării unui paşaport temporar, respectiv taxa consulară, în valoare de 32 de lei şi tariful suplimentar, de 100 de lei, rămân neschimbate. Taxa contravalorii paşaportului temporar se achită la CEC Bank, iar taxa consulară şi tariful suplimentar la Trezorerie. Paşaportul temporar se eliberează în două ore de la depunerea cererii şi este valabil un an.

Costul unui paşaport electronic rămâne şi el neschimbat : 266 de lei, din care 234 de lei taxă contravaloare paşaport (se achită la CEC Bank) şi 32 de lei taxă consulară (se achită la Trezorerie). Paşaportul electronic se eliberează în 20 de zile lucrătoare de la depunerea cererii şi este valabil trei ani pentru copiii în vârstă de până la şase ani şi cinci ani pentru toţi cei cu vârsta mai mare de şase ani.

Biroul de presă al Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *