2 locuinte jefuite in decursul unei saptamani

Zalau: In compania lui Bachus, la volan
1 august 2011
Se vor majora salariile din toamna?
1 august 2011

2 locuinte jefuite in decursul unei saptamani

Pe perioada verii, se constată o creştere a furturilor din locuinţe, comise în lipsa proprietarilor, care sunt plecaţi fie în concedii, fie la serviciu, şi care nu-şi iau minime măsuri de precauţie pentru prevenirea unor astfel de fapte şi mai mult, păstrează în locuinţe sume mari de bani şi valută.

Două astfel de fapte s-au petrecut săptămâna trecută în municipiu. Proprietarii unui apartament dintr-un bloc de pe bulevardul M. Viteazul erau plecaţi din localitate, în acest timp persoane necunoscute au rupt butucul yalei uşii de la intrare în locuinţă şi au furat din casă 6000 lei, 3000 Euro şi bijuterii.

Cel de-al doilea furt a fost favorizat de faptul că proprietarul a lăsat deschis un geam de la apartament, iar hoţii au forţat plasa de ţânţari, au escaladat geamul, au intrat şi au sustras bani şi mai multe bijuterii, prejudiciul total fiind de 4.860 lei.

Ambele apartamente sunt situate la parter.

Pentru a nu deveni victime ale furturilor din locuinţe, atât în perioada concediului de odihnă, cât şi pe timpul cât sunteţi plecaţi la serviciu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj recomandă cetăţenilor:

► Când părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat radio sau tv în funcţiune;

► În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, lăsaţi cheile casei doar unei persoane de încredere şi rugaţi-o să „vă ţină locul”, astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: să  aerisească casa, să vă ridice corespondenţa etc;

► Nu lăsaţi uşa sau geamurile deschise/neasigurate;

► Evitaţi să spuneţi necunoscuţilor sau cunoştinţelor ocazionale că plecaţi de acasă pe o perioadă mai mare de timp, că locuiţi singuri/singure sau că aveţi acasă sume mari de bani sau bijuterii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *