2 morti, 25 raniti grav si 14 raniti usor din cauza mopedelor

A lovit o ambulanta ce stationa la semafor
13 aprilie 2011
Minori cercetati pentru furt:au sustras bunuri in valoare de 3000 lei
14 aprilie 2011

2 morti, 25 raniti grav si 14 raniti usor din cauza mopedelor

În cursul anului 2010, pe raza judeţului Sălaj, au fost înregistrate 36 accidente de circulaţie provocate de conducători de mopede, soldate cu 2 morţi, 25 răniţi grav şi 14 răniţi uşor.

De asemenea şi în acest an s-a produs un accident de circulaţie, în care a fost implicat un mopedist, soldat cu rănirea gravă a acestuia. Principalele cauze ale accidentelor au fost: conducere imprudentă, conducerea mopedului sub influenţa băuturilor alcoolice, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers şi circulaţia pe contrasens.

 

 

 

Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi la trafic, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj reaminteşte , potrivit prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice , pentru a conduce un moped pe drum public conducătorul acestuia trebuie aibă vârsta de 16 ani şi fi absolvit un curs de legislaţie rutieră în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor auto.

Conducători de mopede:

· nu porniţi la drum fără a purta casca de protecţie. poate salva viaţa.

· Conduceţi cu ambele mâini pe ghidon şi asiguraţi contactul mopedului cu partea carosabilă pe ambele roţi. În caz contrar riscaţi fiţi sancţionaţi contravenţional sau produceţi un accident rutier.

· nu uitaţi viteza maximă admisă este de 45 km/h, pe toate drumurile, atât în localităţi cât şi în afara acestora

Părinţi :

  • Un moped făcut cadou copiilor dumneavoastră reprezintă un risc pentru aceştia !
  • Responsabilizaţi copiii pentru a purta casca de protecţie şi vesta reflectorizantă.
  • Nu încurajaţi folosirea pe drumurile publice a mopedelor fără obţinerea în preal

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *