202 sancțiuni contravenționale, 16 permise de conducere suspendate și 3 certificate de înmatriculare reținute

Autoturisme verificate pe Drumul Național 1H
4 iulie 2021
Accident de circulație, soldat cu o victima in Simleu Silvaniei
4 iulie 2021

202 sancțiuni contravenționale, 16 permise de conducere suspendate și 3 certificate de înmatriculare reținute

În săptămâna 25 iunie – 01 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău și cei ai secției arondate au acționat pentru asiguarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere și respectarea măsurilor de siguranță pentru prevenirea răspândirii pandemiei.

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au constatat 7 infracțiuni, din care 3 în flagrant ( 2 conduceri sub influența alcoolului și o conducere fără permis), au soluționat 7 dosar penale și au aplicat un număr de 193 de sancțiuni contravenționale în valoare de 48.370 lei.

 Aceștia au reținut 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au aplanat 14 stări conflictuale și au consiliat 35 de persoane.

Polițiștii rutieri au constatat 7 infracțiuni, astfel: fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, conducere fără permis, două conduceri sub influența alcoolului și 2 vătămări corporale din culpă.

Pe parcursul săptămânii, au aplicat un număr de 202 sancțiuni contravenționale, au ridicat în vederea suspendării 16 permise de conducere și au reținut 3 certificate de înmatriculare.

 Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au soluționat 27 de dosare penale.

Aceștia au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de doi suspecți bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, fapte comise pe raza municipiului Zalău.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău,  pe lângă activitățile de prevenire și intervenție la evenimente, s-a sesizat cu privire la comiterea a 12 infracțiuni și au aplicat un număr de 171 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 31.980 lei.

Totodată, aceștia au ridicat 5 certificate de înmatriculare. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *