207 sancțiuni aplicate de polițiști

Tânărul de 26 de ani, din Zalău, reţinut de poliţişti
20 mai 2022
S-au bătut într-o benzinărie
20 mai 2022

207 sancțiuni aplicate de polițiști

În perioada 13-19 mai a.c., poliţiştii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, dar şi pentru prevenirea faptelor antisociale.

Au fost constatate cinci infracţiuni, dintre care, o infracţiune de lovire sau alte violenţe, o faptă de furt, una de încălcarea a ordinului de protecţie şi două au făcut obiectul infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 207 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 24540 de lei.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 136 au fost la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială,61 la regimul circulaţiei rutiere, cinci la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.  

De asemenea, a fost reţinut şi un permis de conducere.

Pe lângă abaterile constatate, polițiștii au soluţionat nouă dosare penale, majoritatea dintre acestea au ca obiect infracţiuni de natură judiciară şi au aplanat zece stări conflictuale.

Totodată, poliţiştii de la Compartimentul Poliţie de Proximitate au asigurat ordinea publică în zona unităţilor de învăţământ.

Poliţiştii vor continua acţiunile şi în perioada următoare.

Orice situaţie de urgenţă poate fi semnalată la numărul unic de urgenţă 112!

Polițiștii din Zalău au continuat acţiunile pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale, dar şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Peste 130 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială şi cinci  infracţiuni au fost constatate.

În perioada 13-19 mai a.c., poliţiştii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, dar şi pentru prevenirea faptelor antisociale.

Au fost constatate cinci infracţiuni, dintre care, o infracţiune de lovire sau alte violenţe, o faptă de furt, una de încălcarea a ordinului de protecţie şi două au făcut obiectul infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 207 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 24540 de lei.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 136 au fost la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială,61 la regimul circulaţiei rutiere, cinci la Ordonanţa de Urgenţă 97/2005 privind domiciliul şi reşedinţa, diferenţa au fost aplicate la alte acte normative.  

De asemenea, a fost reţinut şi un permis de conducere.

Pe lângă abaterile constatate, polițiștii au soluţionat nouă dosare penale, majoritatea dintre acestea au ca obiect infracţiuni de natură judiciară şi au aplanat zece stări conflictuale.

Totodată, poliţiştii de la Compartimentul Poliţie de Proximitate au asigurat ordinea publică în zona unităţilor de învăţământ.

Poliţiştii vor continua acţiunile şi în perioada următoare.

Orice situaţie de urgenţă poate fi semnalată la numărul unic de urgenţă 112! – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *