


AJFP Sălaj reamintește contribuabililor că termenul pentru depunerea formularului C 230 – Cerere privind
destinaţia sumei reprezentând pâna la 3,5% din impozitul anual datorat este luni, 25 mai 2026.
Formularul se completează şi se depune de către persoanele fizice care dispun direcționarea unei sume din
impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii
şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii și care realizează venituri din
salarii și asimilate salariilor în România.
Modul de completare şi depunere
Formularul se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, potrivit dispoziţiilor Legii
nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, înscriind corect,
complet și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular.
Formularul se poate depune împreună cu anexele completate, dacă este cazul, prin intermediul serviciului Spaţiul
privat virtual, (SPV), secţiunea Depunere declaraţie unică şi alte formulare SPV-PF, accesând link-ul
https://formularespv-pf.anaf.ro/, prin poştă cu confirmare de primire, direct la registratura organului fiscal
competent (în raza căruia îşi are domiciliul contribuabilul).
Opţional, cererea se poate depune la entitatea nonprofit/unitatea de cult, beneficiara sumei. Entitatea
nonprofit/unitatea de cult care primeşte aceste cereri de la contribuabili are obligaţia de a transmite organului
fiscal competent, utilizând doar mijloacele electronice de transmitere la distanţă, formularul “Situaţie
centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230”prin intermediul site-ului e- guvernare.ro
Originalul formularului 230, în format de hârtie, se păstrează de către entităţile nonprofit/unităţile de cult şi va fi
pus la dispoziţia organului fiscal la solicitarea acestuia.
Informații suplimentare pot fi obținute:
Compartimentul de Comunicare