4 accidente de circulatie in week-end

Dosare penale: Patru persoane prinse cu alcool la volan si una fara permis
16 mai 2011
CSM
Infoletterul CSM pe internet
17 mai 2011

4 accidente de circulatie in week-end

Patru accidente de circulaţie, au avut loc în acest weekend în judeţ, soldate cu rănirea a patru persoane, ca urmare a nerespectării unor reguli de circulaţie rutieră.

 

Primul accident, a avut loc vineri, în jurul orei 13:52, în localitatea Agrij, când un tânăr în vârstă de 29 ani, din Zalău, în timp ce conducea mopedul, prin localitatea a pătruns pe contrasens ,accidentând o minoră, de 16 ani, din localitatea Buciumi, care se deplasa în calitate de pieton, pe partea carosabilă. În urma testării cu aparatul alcooltest,  tânărul mopedist, avea o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva minute mai târziu, alt accident de circulaţie a avul loc între localităţile Cliţ şi Lozna, când N.S. în vârstă de 22 ani, din judeţul Harghita, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, intrând  în şanţul din partea dreaptă a drumului, în direcţia de mers. Urmare impactului a rezultat rănirea lui P.C. de 45 ani, din localitatea Văleni, pasager pe locul din dreapta spate în autoturism.

Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7:00, un tânăr, în vârstă de 31 ani, din comuna  Poiana Blenchi, în timp ce conducea autoturismul, între localităţile Poiana Blenchi şi Gostila, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat rănirea lui M.A. de 35 ani, din Zalău, pasager pe locul din dreapta faţă în autoturism.

Ultimul accident de circulaţie, s-a produs în localitatea Lozna, când o adolescentă în vârstă de 19 ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea mopedul, pe contrasens, a efectuat o manevră de întoarcere şi a acroşat cu ghidonul, o vârstnică de 78 ani, din localitate, care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, în direcţia de mers, accidentând-o grav.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs accidentele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *