4 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe localități din județul Sălaj

Festivitate de sfârșit de an școlar la CNS Zalau
4 iunie 2025
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu prezent la CNS Zalāu
4 iunie 2025

4 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe localități din județul Sălaj

OPERAȚIUNEA JUPITER – PERCHEZIȚII DOMICILIARE EFECTUATE DE POLIȚIȘTII BIROULUI ARME, EXPLOZIVI ȘI SUBSTANȚE PERICULOASE

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 4 iunie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe localități din județul Sălaj.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 arme neletale supuse autorizării.

Activitățile de astăzi s-au desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Sub supravegherea unității de parchet competente, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanelor cercetate și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *