4600 de kg de azotat de amoniu indisponibilizate de poliţişti

Siguranţa on-line a copiilor şi tinerilor
5 mai 2022
Incendiu pe strada Kiss Karoly din Zalau
5 mai 2022

4600 de kg de azotat de amoniu indisponibilizate de poliţişti

La data de 4 mai a.c., poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială din judeţul Sălaj cu domeniu de activitate cultivarea cerealelor, în urma căruia au fost indisponibilizate 4600 de kg de azotat de amoniu.

Acţiunea a avut ca scop prevenirea evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, depozitarea şi folosirea produselor de protecţie a plantelor.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de nerespectare a obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.

Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare.

Reamintim că  persoanele fizice şi juridice care produc, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide sunt obligate să depoziteze îngrăşămintele chimice şi pesticidele numai ambalate şi în locuri protejate. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *