49 unități de învățământ si-au suspendat activitatea

TICHETE SOCIALE GRADINITA REALITY CHECK OCT 2020
15 octombrie 2020
SCOLI SI GRADINITE INCHISE IN SALAJ DIN CAUZA PANDEMIEI
16 octombrie 2020

49 unități de învățământ si-au suspendat activitatea

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a
unităților de învățământ preuniversitar, această dinamică fiind influențată de evoluția
situației epidemiologice din fiecare localitate.
Prin urmare, astăzi, 16 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise de către
conducerea fiecărei unități de învățământ, s-a înregistrat următoarea situație:

  • 278 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a
    tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea
    tuturor normelor de protecție sanitară
  • 12 unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică
    (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din
    clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție,
    respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte
    clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție
    (Anexa nr. 1).
  • 49 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3), respectiv cu participarea tuturor
    preșcolarilor și a elevilor la activități/lecții online, dintre care 10 unități datorită
    cazurilor de Covid 19 din unitate, iar 39 unități datorită ratei de incidență a
    localităților(Anexa nr. 1).
    Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile
    de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației
    epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Sălaj, de infrastructura și
    de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
    Reamintim faptul că, potrivit ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și al
    Ministerului Sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia
    unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare
    este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile
    raportat la 1.000 de locuitori.

    Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *