5 PERSOANE DECEDATE IN SALAJ DIN CAUZA COVID-19

Atentie la groapa pe 1Mai
6 mai 2020
Şase accidente cu părăsirea locului faptei produse pe raza judeţului
6 mai 2020

5 PERSOANE DECEDATE IN SALAJ DIN CAUZA COVID-19

 În județul Sălaj, astăzi, 6 mai 2020, se află în carantină 187 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 353 persoane. Potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică, în județul Sălaj au fost înregistrate 43 de persoane confirmate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 18 au fost declarate vindecate, iar 5 au decedat.
Toate informațiile cu privire la persoanele depistate pozitiv, starea de sănătate și numărul testelor efectuate sunt comunicate la nivel central, zilnic, în jurul orei 13.00, de către Grupul de Comunicare Strategică.

ℹ️ În cadrul celei mai recente ședințe de Guvern, a fost aprobată o Ordonanță de urgență prin care s-au stabilit măsuri suplimentare în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
Noile măsuri vizează trei categorii de persoane:
– beneficiarii concediului și indemnizației pentru îngriirea copilului cu dizabilități până la vârsta de 7 ani;
– persoanele care au adoptat un copil și beneficiază de concediul și indemnizația de acomodare prevăzută de Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei;
– personalul din centrele sociale rezidențiale aflat în izolare preventivă la domiciliu.
Pentru persoanele beneficiare ale concediului și indemnizației pentru îngriirea copilului cu dizabilități până la vârsta de 7 ani, la data instituirii stării de urgență, Guvernul a stabilit că aceste drepturi se vor asigura pe toată durata instituirii stării de urgență și în situația în care copilul a împlinit vârsta de 7 ani sau dacă urmează să implinească această vârstă în această perioadă.
Persoanele care, la data instituirii stării de urgență, erau în concediu de acomodare și primeau indemnizația de acomodare prevăzute la art. 50 din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, vor continua să beneficieze de aceste drepturi pe toată durata instituirii stării de urgență, chiar dacă în aceast timp s-a finalizat perioada maximă de concediu prevăzută de lege.
Executivul a mai stabilit că personalul angajat al centrelor sociale rezidențiale care stau 14 zile în izolare preventivă la locul de muncă, iar apoi sunt obligate să stea în izolare preventivă la domiciliu alte 14 zile, beneficiază de menținerea drepturilor salariale avute în luna anterioară decretării stării de urgență, întrucât au efectuat numărul total de ore aferent unei luni în cele 14 zile de izolare la locul de muncă. Menționăm că este vorba de angajații centrelor de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, ai centrelor de îngrijire copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sălaj

foto – cidrap.umn.edu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *