ABSOLVENTII DE LICEU PRIMESC 250 LEI

ULTIMA ORA! MASINA SPULBERATA DE UN TIR
22 iunie 2016
Nu exista momentan nicio atentionare meteo
22 iunie 2016

ABSOLVENTII DE LICEU PRIMESC 250 LEI

În atenţia absolvenţilor promoţia 2016

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj reaminteşte absolvenţilor instituţiilor de învăţământ şi ai şcolilor speciale în vârstă de minimum 16 ani că, pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să se înregistreze în evidenţa agenţiei, într-o perioadă de 60 de zile de la data absolvirii.

 

Astfel, pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj, tinerii absolvenţi de liceu ai promoţiei anului 2016 fără diplomă de bacalaureat se pot înregistra în perioada 3 iunie – 1 august 2016, iar absolvenţii cu diplomă de bacalaureat în perioada 1 august – 29 septembrie 2016. Pentru absolvenţii studiilor universitare, perioada de 60 de zile porneşte de la data susţinerii examenului de licenţă, dacă aceasta este menţionată, sau de la data de 1 a lunii următoare dacă pe adeverinţă/diplomă este specificat doar sesiunea de examen.

Documentele necesare pentru înregistrare sunt :

– diplomă (adeverință) de absolvire – original si copie

– certificat naștere și căsătorie – original și copie

– adeverință medicală cu mențiunea clinic sănătos, apt pentru muncă sau cu restricții

– adeverință de la administrația financiară cu veniturile din alte surse

– act de identitate (original și copie)

 

În intervalul de 60 zile agenţia pentru ocupare sprijină absolvenţii pentru a-şi găsi un loc de muncă conform pregătirii profesionale, oferindu-le servicii gratuite de informare şi consiliere profesională. Dacă, după expirarea celor 60 zile,tânărul absolvent nu a reușit să se încadreze în muncă şi nu urmează o formă superioară de învățământ, poate solicita indemnizația de șomaj.

 

Acest dosar va cuprinde următoarele documente:

– carnetul de luare în evidență primit la depunerea primului dosar

– actul de identitate

– adeverința medicală (doar dacă au trecut 30 zile de la data eliberării adeverinței de la primul dosar)

– adeverință administrația financiară(doar dacă au trecut 90 zile de la data eliberării adeverinței de la primul dosar)

– declarație pe propria răspundere că nu urmează o altă formă de învățământ .


Menţionăm că, indemnizaţia de şomaj se acordă pe o perioadă de 6 luni, tinerii şomeri primesc lunar 250 de lei.

 

 

Director executiv Ioan Ionel Mureşan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *