ACCIDENT ÎN CRASNA ÎN PRIMA ZI DIN AN

Luni 01.01.2024 s-a scumpit combustibilul
2 ianuarie 2024
Pista pentru biciclete sau pista pentru stalpi? – am primit la redactie
2 ianuarie 2024

ACCIDENT ÎN CRASNA ÎN PRIMA ZI DIN AN

La data de 1 ianuarie 2024, în jurul orei 03.00, un tânăr de 20 de ani, din comuna Crasna, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Panoramei din localitatea Crasna, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă ușoară la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând într-un copac, în afara părții carosabile.

În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului, precum și alți trei tineri, de 15, 16 și 19 ani, toți din comuna Crasna, pasageri în autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Tânărul de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii rutieri sălăjeni continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *