Tânără de 18 ani a făcut scandal la UPU Zalău
16 decembrie 2024
Primiți cu colinda? Clasa steluțelor 1C de la Școala Gh Lazar
17 decembrie 2024

La data de 16 decembrie a.c., la ora 16.27, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, pe centura ocolitoare a municipiului Zalău a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe centura ocolitoare a municipiului Zalău, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, la intersecția cu drumul județean 191 C, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 27 de ani, din localitatea Crasna.

În urma accidentului rutier, o tânără de 21 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *