Accident mortal la ieșirea din localitatea Traniș

RĀZBUNARE ÎN STIL MAFIOT ÎN ZALĀU
16 martie 2026
Accident în localitatea Ciumārna
16 martie 2026

Accident mortal la ieșirea din localitatea Traniș

Duminica seară, în jurul orei 19:15, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul județean 108E, la ieșirea din localitatea Traniș.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Jibou, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că un bărbat de 46 de ani, din comuna Năpradea, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul județean 108E, a fost acroșat de un autoturism, căzând pe partea carosabilă, unde ulterior a fost lovit de un alt autoturism, la volanul căruia se afla o tânără de 20 de ani.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ambulanței, însă, din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului.

Conducătorul primului autoturism implicat a părăsit locul accidentului.

Astfel, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, iar la scurt timp acesta a fost identificat, stabilindu-se că este un bărbat de 50 de ani, din comuna Năpradea.

Cu ocazia testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, părăsirea locului acicdentului, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. – Poliția Sālaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *