Accident rutier în localitatea Răstoci

Accident in Bradet 21.01.2024
21 ianuarie 2024
Accident la ieșire din localitatea Cernuc
21 ianuarie 2024

Accident rutier în localitatea Răstoci

La data de 20 ianuarie a.c., la ora 21.39, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost sesizați în urma unui apel 112 despre faptul că, la ieșire din localitatea Răstoci, a avut loc un accident rutier.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, o femeie de 44 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1 C, la ieșire din localitatea Răstoci, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune lateral-frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 30 de ani, din comuna Negrești, județul Neamț.

În urma accidentului rutier, conducătoarea primului autoturism, precum și un bărbat de 46 de ani și o minoră de 6 ani, pasageri în același autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultele fiind negative.

Polițiștii rutieri din Jibou continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *