Accident rutier între localitățile Poarta Sălajului și Sânmihaiu Almașului

Card de călătorie pentru pensionari pe mijloacele de transport în comun
1 decembrie 2023
A furat, a condus fără să aibă permis, era drogat si a părăsit locul accidentului
2 decembrie 2023

Accident rutier între localitățile Poarta Sălajului și Sânmihaiu Almașului

La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, pe D.N. 1 F, între localitățile sălăjene Poarta Sălajului și Sânmihaiu Almașului, un tânăr de 20 de ani, din localitatea Sânmihaiu Almașului, în timp ce conducea un autoturism, în împrejurări care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Baia Mare.

În urma accidentului rutier, conducătorul primului autoturism, precum și alți trei tineri, pasageri în același autoturism, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la o unitate medicală.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *