

În această seară, în jurul orei 19:50, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1H, între localitățile Popeni și Jibou.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliția Orașului Jibou, iar în urma primelor cercetări efectuate au stabilit că un bărbat de 51 de ani, din orașul Jibou, în timp ce conducea un autoturism din direcția Popeni spre Jibou, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului, o femeie de 36 de ani, din orașul Jibou, a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Sălaj, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier. – Poliția Sãlaj