La data de 21 ianuarie a.c., în intervalul orar 08.00 – 11.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, și a strucutilor de ordine publice, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, au desfășurat o acțiune care a avut drept scop prevenirea absenteismului școlar și a consumului de substanțe interzise în incinta și proximitatea unităților de învătământ.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 250 de persoane și au fost verificate 65 de unități de învătământ de pe raza întregului județ.
Au fost efectuate controale și au fost instruite 78 de societăți comerciale amplasate în zonele adiacente unităților de învățământ.
Totodată, polițiștii Biroul Siguranța Școlară, alături de Agentia Națională Antidrog Sălaj și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat 7 activități informativ-preventive la care au participat elevi din unitățile de învățământ din mediul rural și urban, pe linia prevenirii faptelor antisociale și a conștientizării consecințelor consumului de substanțe interzise în rândul minorilor.
În urma activităților desfășurate au fost identificați 105 elevi care absentau de la cursuri.
Constatările efectuate, au condus la aplicarea unui număr de 12 sancțiuni contravenționale, 7 dintre acestea pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 349 din 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, alte 4 fiind aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 3.300 lei. – Poliția ~Sālaj