Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă

21 de accidente de circulație grave produse din vina bicicliștilor
2 octombrie 2020
S-au suspendat cursurile clasei a IX-a F, din cadrul Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai”
2 octombrie 2020

Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Sălaj, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat 52 de polițiști, jandarmi și polițiști locali.

Astfel, au fost verificate şapte societăţi comerciale şi 164 de persoane cu privire la respectarea restricţiilor pe perioada stării de alertă, fără a fi constatate nereguli.

De asemenea au fost verificate și 18 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 3045 lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normelor de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de virus. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *