ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL PROGRAMULUI ,,ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI”

Prejudiciu în valoare de 10000 lei, recuperat de poliţişti
11 mai 2021
Pofta buna la apa de la robinet, in Crasna – am primit la redactie
11 mai 2021

ACTIVITĂŢI ÎN CADRUL PROGRAMULUI ,,ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI”

În cursul anului şcolar 2020-2021 se derulează cea de-a VI-a ediţie a Programului naţional ,,Şcoala Siguranţei Tedi” inițiat de Maspex România și brand-ul Tedi, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română.

,,Şcoala Siguranţei Tedi” este unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care prin joc, îi ajută pe elevii de clasa întâi să își însușească informații noi și utile pentru creșterea siguranței lor în drum spre școală, în mediul online, atunci când sunt singuri acasă și în vacanță.

La nivel local, programul este implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj.

În cadrul acestei activităţi s-au înscris 25 cadre didactice, din 20 unităţi de învăţămănt.

Ca urmare a activităților derulate cu clasele înscrise în program, ursulețul Tedi a ales să facă o supriză copiilor din clasa I, a doamnei profesor pentru învățământul primar Moisi Mirela, din cadrul Liceului Tehnologic ,,Petri Mὀr” Nușfalău, clasă care s-a remarcat de-a lungul anului școlar prin implicarea în program atât a cadrului didactic, cât și a elevilor.

La întâlnire, copiii au avut parte de mai multe surprize și anume prezența ursulețului Tedi și a bloggerului Ana Nicolescu de la mamicaurbana.ro în sistem online, jocuri pe tema siguranței pe drumurile publice și nu în ultimul rând, cadouri marca Tedi.

Activităţile preventive din cadrul programului vor fi continuate de poliţiştii de prevenire sălăjeni, până la terminarea anului şcolar. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *